Un român a lucrat cu parlamentarul britanic implicat în scandalul de spionaj
- Adam Popescu
- 13 decembrie 2010, 14:45
Un om de afaceri român, Călin Humă, a lucrat în trecut pentru parlamentarul liberal-democrat a cărui asistentă a fost acuzată că spionează pentru Rusia, relatează The Telegraph.
Călin Humă este unul dintre est-europenii care au lucrat ca cercetători pentru Mike Hancock, a cărui asistentă rusoaică, Ekaterina Zatuliveter, a fost arestată săptămâna trecută sub acuzaţia de spionaj, după o anchetă de şase luni a MI5, scrie publicaţia britanică, citată de Agerpres.
Potrivit unei anchete a The Sunday Telegraph, românul este unul dintre cetăţenii străini - majoritar est-europeni - care au lucrat pentru Hancock, devenit deputat în 1997. Humă, un student la ştiinţe politice, a primit un loc de muncă neplătit la liberal-democraţi, la puţin timp după ce a părăsit Southampton University în 1999.
El a lucrat pentru Hancock la Camera Comunelor şi la biroul său din circumscripţia Portsmouth timp de doi ani şi în acelaşi timp, şi-a înfiinţat prima firmă de consultanţă anglo-română, Anglo-Romanian Consultancy. După ce compania a fost lichidată în anul 2006, Humă a continuat să lucreze pe post de "consilier comercial internaţional" şi "consultant politic", împărţindu-şi timpul între Marea Britanie şi România.
În noiembrie 2004, el şi Hancock au fost fotografiaţi la Constanţa, atunci când, potrivit relatărilor din presă, parlamentarul britanic a condus o delegaţie a Consiliul Europei, iar Humă reprezenta o companie furnizoare de software pentru căile ferate. În prezent Humă conduce o serie de firme specializate în consultanţă politică, reprezentare şi lobby, în furnizarea de echipamente militare dar şi de hardware de protecţie, scrie The Telegraph.
Una dintre companiile sale vinde elicoptere civile şi militare, iar alta oferă "suport tehnic şi piese de schimb pentru fregatele tip 22 ale Forţelor Navale Române". O altă firmă a lui Humă, IDS Operations, cu sediul în Eastleigh, Hampshire, organizează un curs de limba engleză în România, pentru personalul de la Baza Mihail Kogălniceanu, locaţie despre care se presupune că ar fi implicată în programul de "transferuri extraordinare" derulat CIA, mai notează publicaţia britanică.
Întrebat despre relaţia sa cu Hancock, Humă îşi aduce aminte cu plăcere de perioada în care a lucrat la parlamentar, însă spune că după terminarea facultăţii, s-a implicat foarte mult în propriile afaceri şi nu a mai ţinut legătura cu parlamentarul, aşa că nu poate da informaţii despre ce i se întâmplă acestuia în prezent. Humă recunoaşte că firma sa a ajutat personalul local de la baza Kogălniceanu să înveţe limba engleză, dar că nu avea nicio idee că baza ar fi fost folosită pentru zborurile CIA. Erată - varianta anterioară a acestui articol preciza, eronat, că domnul Călin Humă ar fi primit un ordin de expulzare din motive de securitate. Ordinul de expulzare a fost primit de Ekaterina Zatuliveter.