Un cetăţean român a fost condamnat la 13 ani şi jumătate de închisoare în Marea Britanie, fiind acuzat de spargerea mai multor bancomate în comitatul britanic West Midlands.
Potrivit Agerpres, Constantin Alexandroaia, în vârstă de 33 de ani, a recunoscut că a spart bancomate în localităţile Birmingham, Castle Bromwich şi Leicester. El a declarat că a detonat bancomatele cu ajutorul unui gaz. Pagubele provocate de român se ridică la 73.000 de lire sterline, el reuşind în plus să sustragă dintru-un bancomat suma de 27.000 de lire sterline.
Procurorii au descris atacurile sale drept "foarte serioase, bine planificate şi foarte periculoase".
Constantin Alexandroaia a fost arestat pe data de 24 aprilie, fiind prins atunci când încerca să se îmbarce într-u avion cu destinaţia România. El a fost identificat după ce poliţiştii au descoperit urme de sânge pe maşina pe care acesta o folosea la comiterea jafurilor.
Iniţial, românul a pledat nevinovat la toate acuzaţiile, însă şi-a recunoscut ulterior faptele. În faţa judecătorilor, el a explicat că a comis jafurile deoarece avea nevoie de bani pentru familia sa, declarând că îi este ruşine de faptele sale.