Un român a dat lovitura în artele marțiale. Karate-ul tricolor a dobândit recunoașterea internațională
- Mihnea Talau
- 10 mai 2021, 21:20
Organizația Internațională de Karate Kuokushinkaikan l-a numit pe Romeo Beznea, Honbu Direct Dojo Operator de către Organizația Internațională de Karate kyokushinkaikan. El va administra o filială oficială a forului internațional în România.
Vestea a fost anunțată de organizație prin intermediul unui comunicat de presă.
„Întrucât a contribuit semnificativ la scopurile organizației Internaționale de Karate (IKO) Kyokushinkaikan, a dovedit o mare abilitate de conducere și s-a străduit să mențină filozofia care stă la baza organizației noastre, în concordanță cu regulamentul IKO, Honbu IKO îl numește prin prezenta pe susnumitul Romeo Beznea în postul de Honbu Direct Dojo Operator și îl autorizează să administreze o filială oficială a IKO kyokushinkaikan în România”, scrie în comunicatul forului.
Sportivul român și-a exprimat entuziasmul, în urma recunoașterii calității sale, prin intermediul unui mesaj, aratătând ce obiective va avea la conducerea filialei românești a IKO Kyokushinkaikan.
Filozofia sportului de contact
„Sunt practicant de kyokushin (disciplină sportivă de contact din artele marțiale) și mă bucur să vă aduc la cunoștință că am fost autorizat pentru postul de Honbu Direct Dojo Operator. Voi administra o filială oficială a IKO kyokushinkaikan în România. Decizia a fost luată în data de 5 Aprilie 2021
Am primit informarea odată cu completarea de pe site-ul Kyokushin, însă diploma a ajuns după aproape o lună prin curier, în România la București.
În această perioadă am trecut cu bucurie emoțiile Sărbătorilor Pascale, fiind onorat împreună cu familia sportivilor care practică Kyokushin, să-mi încep noua misiune prin poziția ce mi-a fost încredințată, scrie sport.ro.
Îmi doresc ca performanța Kyokushin și artele marțiale, să aducă un plus de valoare la nivelul mult așteptat pe plan internațional”, a afirmat Romeo Beznea.
După numire, filiala românească a IKO kyokushinkaikan a ținut să transmită că structura organizatorică din s-a schimbat, urmând filosofia sportului și a fost impusă o nouă misiune, rezumată în cinci puncte:
1. Alinierea la valorile mondiale ale artelor marțiale; 2. Disciplinarea instructorilor care să cunoască și să respecte linia metodologică a tehnicilor de karate Kyokushin; 3. Însușirea spiritului Kyokushin și a valorilor reprezentate de Kyokushinkai; 4. Dezvoltarea unor acțiuni cu caracter proactiv la nivelul fiecărui DOJO (sală); 5. Promovarea sportivilor de elită care au rezultate remarcabile în plan național și internațional.