Parada de pe bulevardul Champs Elysees a fost deschisă, în această dimineaţă, de un detaşament de soldaţi francezi din Forţa Interimară a ONU din Liban şi militari, participanţi la diferitele misiuni ale Naţiunilor Unite din zona Mării Mediterane.
Nu a lipsit din program interpretarea imnului Franţei, Marseillaise, urmată de citirea preambulului Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Apoi, corul Armatei i-a încântat pe cei prezenţi la eveniment cu imnul Uniunii Europene, "Oda Bucuriei" a lui Beethoven.
La scurt timp, Parisul a fost survolat de 9 avioane "Alpha Jet" din escadrila de demonstraţii aeriene "Patrouille de France", care au desenat pe cer drapelul Franţei, urmate de 56 de aparate ale Forţelor Aeriene şi Aeronauticii Navale. Printre acestea s-a aflat şi un MiG- 21 LanceR aparţinând Bazei 86 Aeriene de la Feteşti.
Paradă aeriană a piloţilor români de Ziua Franţei O aeronavă MiG-21 LanceR aparţinând Bazei 86 Aeriene de la Feteşti a zburat în formaţie cu patru avioane de luptă franceze de tip Mirage F1, de la Bazele Aeriane din Reims şi Colmar în cadrul paradei anuale prilejuite de Ziua Naţională a Republicii Franceze, deasupra bulevardului Champs-Elysée. Acesta a fost condus de Lt. Comandor Gheorghe Stancu.
În premieră în acest an, alături de cele apoximativ 90 de avioane de luptă, şcoală şi elicoptere ale Forţelor Armate Franceze, dispozitivul de defilare aeriană va cuprinde şi aeronave militare din alte şapte state europene: Belgia, Germania, Italia, România, Slovacia, Spania şi Ungaria.
Iniţiativa Franţei de a realiza o defilare aeriană internaţională constituie o mărturie a calităţii cooperării dintre statele europene, angajate alături de Franţa în teatre de operaţii externe, sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, NATO sau Uniunii Europene, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Român.
Băsescu a participat la eveniment
Printre ceremoniile înscrise în agenda zilei de 14 iulie se numără şi decernarea, de către preşedintele Franţei, a Ordinului Legiunea de Onoare. Acestea vor fi acordate lui Ingrid Betancourt, recent eliberată din mâinile gherilelor marxiste FARC, şi comicului Dany Boon.
Festivităţile militare vor fi încheiate de membrii ai Şcolii de paraşutism militar care vor fi lansaţi din elicopter, urmând să aterizeze în Place de la Concorde.
După petrecerea în aer liber de la palatul Elysee, ultimul act al festivităţilor care marchează Ziua Naţională va fi concertul din Champ-de-Mars, în care vor fi interpretate partituri clasice ale repertoriului muzicii franceze.
Alături de preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, la tribuna oficială se află secretarul general al ONU, Ban Ki-moon şi alţi 36 de şefi de stat şi de guvern printre care şi preşedintele României, Traian Băsescu.
Şeful statului a stat în loja oficială special amenajată pentru cei 44 şefi de stat care au asistat la ceremoniile organizate cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Franceze, între preşedintele Siriei şi cel al Poloniei. Soţia sa, Maria Băsescu, a stat alături de soţiile oficialilor invitaţi.
Ceremoniile prilejuite de celebrarea Zilei Naţionale s-au desfăşurat, pentru prima dată, acest an, în prezenţa şefilor de stat din cele 44 de state UE şi din spaţiul mediteranean, care au participat şi la Sommet-ul pentru Mediterana.
Sarkozy şi-a reafirmat încrederea în armată
Preşedintele Franţei şi-a arătat încrederea în armată cu ocazia Zilei Naţionale. "Ca şef al Armatei şi în numele compatrioţilor, vreau să vă asigur de toată stima şi prietenia mea, şi îmi reînnoiesc încrederea în capacitatea voastră de a executa misiunile cotidiene şi de a construi apărarea noastră de zi cu zi", a declarat Nicolas Sarkozy.
Totodată, el a reamintit obiectivele reformei. "Am decis să dau armatei noastre resursele umane şi materiale de care are nevoie Franţa la
început de secol 21. Acesta este sensul reformei pe care ne-o asumăm. Aceasta ne va permite să facem faţă ameninţărilor din prezent asupra securităţii noastre şi să ne păstrăm rolul pe care vrem să îl jucăm în Europa şi în lume", a adăugat şeful statului francez.
CITIŢI ŞI:
Tăriceanu promite un nou liceu francez Ziua Franţei perturbă traficul Betancourt, premiată în Franţa (12:42)