Un profesor roman a predat la scoala presedintilor americani
- Adam Popescu
- 17 septembrie 2008, 13:40
Dragos Ciuparu a fost angajat sapte ani la universitatea care a dat ultimii trei locatari de la Casa Alba. Dupa un doctorat in Franta, Dragos Ciuparu a devenit profesor-cercetator la Yale University, considerata intre primele din lume. Specialist in "combustibili", el sustine ca pe piata produselor petroliere miza politica o depaseste pe cea financiara. La capatul a sapte ani petrecuti in SUA, timp in care a lucrat si pentru guvernul american, s-a intors acasa dorind sa infiinteze o scoala de gandire.
"Britney este un model pentru elevii de gimnaziu" EVZ: V-ati intors in Romania, unde nu aveti conditiile financiare si materiale din SUA. Dragos Ciuparu: Imi doresc sa fac ceva si acasa. Vreau sa-mi demonstrez mie ca se poate si aici. Si o data cu aceasta demonstratie reflexiva, le pot demonstra si multor colegi de ai mei care sunt sceptici in aceasta privinta. Poate sunt si un sentimental. Nu am o constructie psihologica care sa imi permita sa stau departe de casa. In America, m-am adaptat social mai greu. Avem un aluat diferit fata de colegii nostri de planeta. Ei au un nivel mai mare de distanta pe care il folosesc in relatiile interumane. Mi-a lipsit sociabilitatea autohtona.
In Romania vreau sa dau ceva care sa conteze, sa ramana in urma, poate chiar o scoala de gandire in domeniul meu.
Este Britney Spears un model in America? Britney Speras este un model in America, dar pentru elevii de scoala generala. O data ajuns in „college” nu iti mai propui sa fi Britney Spears. Persoanele publice pe care le vedem la televizor sunt cel mai la indemana pentru a fi luate drept modele. Eu mi-am luat modele dintre persoanele cu care am interactionat in viata si la care am apreciat diverse trasaturi de caracter.
Se spune ca universitatile pregatesc viitori someri… Universitatea din Ploiesti avea de 3-4 ori mai putini studenti in '90. Studiile universitare au devenit studii de masa. In SUA, sunt foarte putini cei care raman numai cu liceul. Chiar si cei care aleg sa munceasca dupa ce termina liceul urmeaza asa-numitele community college, unde, in cinci-opt ani, obtin un certificat de absolvent. Faptul ca in Romania invatamantul universitar devine un invatamant de masa se datoreaza faptului ca volumul de cunostiinte si informatii care trebuie transmise membrilor societatii este din ce in ce mai mare.
In ultimele decenii, s-au facut atatea progrese incat nu mai sunt suficienti 12 ani de scoala pentru a te descurca intr-o slujba medie. Problema este ca eficienta procesului educational este tot mai mica. Un absolvent al unei facultati de azi nu stie atatea lucruri ca acela din urma cu 15 ani.
Cum se poate eradica violenta in scoli? Violenta in scoli este o trasatura a societatii actuale. Nu avem o problema cu violenta in scoli, ci cu violenta in general. Am putea face din scoli niste oaze de liniste, militarizandu-le, spre exemplu. Asta nu rezolva problema pentru ca acel copil va iesi din scoala si se va bate pe strada sau va deveni huligan pe stadion. Ori isi va descarca energiile negative in dispute de cartier.
Exista alternative pentru a tine tinerii acasa? Nu cred ca in viitorul apropiat s-ar putea gasi o strategie care sa dea rezultate in acest sens. Tinerii vor fi interesati in continuare sa plece. Occidentul ramane un miraj. Stoparea exodului tinerilor se va realiza doar daca reusim sa le oferim alternative credibile. Faptul ca eu m-am intors acasa inseamna ca ele se intrevad.
Doctor in petrol si petrochimie la Paris >1967 - Dragos Ciuparu se naste la Ploiesti, casatorit, doi copii
> 1991 - Absolvent al Universitatii de Petrol si Gaze din Ploiesti
>1996 - 1999 conferentiar, lector si sef de lucrari in cadrul aceleiasi institutii de invatamant
> 1996 -1999 doctorat la Universitatea Paris 7
> 1999-2005 profesor-cercetator la Yale University. Obtine trei "grant"-uri de cercetare a caror valoare ajunge la un milion de dolari
Interesele sale stiintifice sunt cataliza eterogena, sinteza nanomaterialelor, combustia catalitica.
> 2005 - se intoarce in Romania, devenind profesor la Departamentul de Tehnologie a petrolului si petrochimie a Universitatii din Ploiesti
> 2006 - ramane "profesor asociat" al Universitatii Yale, universitate la care au studiat George H.W. Bush, Bill Clinton si George W. Bush.
In slujba Pentagonului
In clasa a VIII-a, unul dintre parinti i s-a imbolnavit grav. Faptul l-a marcat pe copilul de atunci, care a decis sa devina doctor. Lipsa banilor pentru meditatii au "hotarat" altfel, Dragos nefiind admis la Facultatea de Medicina. Tanarul a dat examen pe locurile ramase libere la Institutul de Petrol si Gaze.
Declarat admis, Dragos a absolvit in primii cinci, performanta care i-a facilitat un doctorat in Franta in domeniul ingineriei chimice. A urmat propunerea de a lucra pentru Universitatea din Yale: "Eu am fost timp de sapte ani profesor-cercetator. Cand spui cercetare ar fi ridicol sa iti imaginezi un om care sta opt ore pe zi cu eprubeta in mana. Succesul cercetarilor se confirma daca reusesti sa publici acele studii in reviste de specialitate". Unul dintre proiecte a fost comandat de Pentagon si prevedea realizarea unui dispozitiv care sa functioneze cu motorina pentru a produce o anumita cantitate de electricitate.
"Miza politica o depaseste pe cea finaciara" Exista un razboi al petrolului in Romania? Sa spunem o batalie pe piata produselor petroliere. Nu cred ca este doar o lupta pentru acapararea unei mai mari cote de piata, Exista implicatii mult mai complexe. Din afacerile cu petrol nimeni nu a pierdut. Cred ca miza politica de pe piata petrolului o depaseste pe cea financiara.
A fost o decizie buna privatizarea Petrom? Ideea de a privatiza Petrom este buna pentru ca Petrom a fost capusat ani intregi de numeroase firme. Daca statul ramanea manager, afacerea putea fi influentata de tot felul de interese. In acest fel, se puteau plati tot felul de facturi catre buzunarele unora. OMV nu mai permite asa ceva. Poate fi discutabila modalitatea in care s-a facut privatizarea zacamintelor.
Cum interpretati interventia presedintelui Basescu, care a dus la scaderea pretului benzinei? Toata lumea stie ca pretul petrolului nu are nimic comun cu pretul de productie. El depinde aproape in totalitate de zvonuri, declaratii mai mult sau mai putin belicoase si de modul in care ele sunt raspandite. Daca Mahmoud Ahmadinejad, presedintele Iranului, tara in care se afla unele dintre cele mai mari zacaminte de petrol, anunta ca detine bomba atomica, pretul titeiului sare in aer. Daca maine zice, "baieti, am glumit", cotatia barilului scade. Unii fac deliberat astfel de declaratii, cu scopul de a creste sau scadea pretul barilului pe piata.
Exista o valoare critica a pretului petrolului? O crestere accentuata a cresterii barilului va forta economiile sa raspunda. Cel mai la indemana raspuns este cautarea surselor alternative de energie. Presedintele Bush a crescut semnificativ bugetul departamentului cercetare a energiei, cu 17a, in cautarea surselor altenative de energie. La primul semnal ca cineva a gasit surse credibile de energie care sa inlocuiasca petrolul, acesta din urma va cobori la valoarea sa reala si nu va mai depinde de zvonuri.
Ce rol joaca petrolul in conflictul din Orient? Nu cred ca americanii au intrat in Irak pentru petrol. Oricat petrol ar lua de acolo nu isi vor recupera banii pe care i-au investit pentru sustinerea acestui razboi. Vorbim mai mult de un motiv geostrategic.
Ce spuneti de scandalul manipularii bursei prin intremediul Rompetrol? Ancheta are parfum de credibilitate. In sensul ca ceea ce a aparut in presa sugereaza ca cineva a incercat sa manipuleze bursa in ceea ce priveste actiunile Rompetrol. Eu insa ma pronunt avand doar cateva piese dintr-un puzzle enorm.
Anchetarea lui Dinu Patriciu are efecte asupra companiei? Rompetrol este o companie transfrontaliera. Cand presedintele are probleme cu justitia, increderea in respectiva companie scade si probabil va incheia mai greu si mai putine contracte. Vor exista anumite repercursiuni negative, chiar daca rafinaria Petromidia, de exemplu, functioneaza la fel de bine ca si inainte de declansarea cercetarilor asupra lui Patriciu.
Prestigiul vine din traditie "La nivelul sau cel mai inalt, sistemul universitar american este bine asezat. Presedinti de stat, ministri, senatori, judecatori la Curtea Suprema sunt absolventi ai Universitatii Yale, infiintata in urma cu 350 de ani. O serie de laureati Nobel au lucrat sau lucreaza la aceasta universitate. Selectarea personalului este foarte dura. Prestigiul institutiei este consolidat de cercetatorii care publica carti sau in reviste de specialitate.
Profesorii formeaza noii lideri ai Americii de maine, indiferent daca ei se vor regasi in marile corporatii, in politica sau in alte domenii", spune Dragos Ciuparu. In procesul de selectie foarte importante sunt recomadarile de la profesori.
"Aceste recomandari sunt considerate un gir. La noi se pot echivala cu o pila, cu o intervenetie neortodoxa. Nu este asa, deoarece o astfel de recomandare il angajaza moral pe cel care o da. Eu, daca dau o recomandare cuiva pentru a fi acceptat la o scoala importanta din America, imi pun reputatia in joc", explica profesorul modul de selectie al studentilor.
Relatiile din studentie, decisive pentru viitor "Dezmatul tinerilor americani din camine prezentat in filme nu are nimic comun cu marile centre universitare americane. Putini isi permit asemenea extravagante. Un american plateste la Yale mai bine de 40.000 dolari pe an, iar selectia este foarte dura, doar unu din 14 dosare fiind acceptat.
Am intrebat un student de ce a ales aceasta scoala. Pentru oamenii pe care ii voi cunoaste aici, mi-a spus. In timpul vietii de student si in perioada de dupa absolvire in care vor face parte din organizatiile de absolventi, ei stabilesc o serie de contacte cu persoane bine plasate in lumea politca si de afaceri. Exploatarea acestora se poate dovedi decisiva in cariera lor.
Cei care urmeaza universitatea sunt, oricum, oameni cu un potential ridicat pentru ca, de regula, provin din familii foarte bune. Atunci cand vrei sa te angajezi intr-un post platit foarte bine, in administratie sau intr-o mare companie, faptul ca ai absolvit Yale, Stanford sau Harvard conteaza mult", afirma profesorul Ciuparu.