Un profesor londonez s-a trezit peste noapte vicepremierul Somaliei

Mohamed Ibrahim, un profesor londonez, şi-a dat demisia din învăţământ după ce a aflat cu surprindere că a fost numit vicepremier şi ministru de Externe în guvernul de la Mogadiscio, scrie BBC.

Ibrahim, un profesor de 64 de ani care se ocupa de doi ani cu planificarea programei la o şcoală din Harlesden, în nordul Londrei, şi-a prezentat demisia directorului instituţiei care a recunoscut că a rămas "împietrit" la auzul veştii.

"Mi-a trimis un e-mail în care mi-a cerut permisiunea de a nu mai reveni la şcoală. De obicei cer respectarea unui preaviz de o lună, dar se apre că acum va trebuie să las deoparte acest protocol", a declarat directorul.

"Am fost chemat pe neaşteptate în ţara mea, Somalia, în timpul vacanţei de vară şi numit în funcţia de vicepremier şi ministru de Externe într-un moment în care ţara se confruntă cu o criză umanitară din cauza secetei şi foametei", i-a scris Ibrahim directorului.

Până să îşi informeze directorul, Ibrahim îşi luase deja noua slujbă în serios. "Am participat deja la reuniunea de la Roma a Organizaţiei pentru Hrană şi Agricultură, la conferinţa islamică de la Istanbul şi voi merge în curând în Etiopia la summitul Uniunii Africane pentru a face apel la ajutor umanitar pentru Somalia", i-a scris profesorul fostului său şef.

Aproape un million de persoane au murit până în prezent din cauza foametei şi bolilor crunte, pe fondul violenţelor între triburile rivale. Alţi aproape 800.000 de oameni riscă să moară din cauza cele mai grave secete care a lovit ţara africană în ultima jumătate de veac, a avertizat ONU recent.