Editura Evenimentul si Capital

Un prinţ din Levant...

17_voinescu
Autor: | | 24 Comentarii | 1102 Vizualizari

Caut ceva în partea veche a bibliotecii ca şi cum caut în unghere de mult neumblate ale inimii şi mîna mi se opreşte pe un volum de poezii nedeschis de mai bine de 20 de ani: "Foamea de Unu" de Ştefan Aug. Doinaş.

Volumul, apărut în 1987 la editura Eminescu, cuprinde peste 100 de poeme publicate de-a lungul anilor în diverse volume de autor, se deschide cu un eseu despre arta poetică a lui Doinaş semnat de Radu Călin Cristea (chiar că nu e nici o legătură între rafinatul literat de atunci şi resentimentarul propagandist de astăzi!) şi se sfîrşeşte cu substanţiale referinţe critice în extrase. Deschid cartea şi citesc la întîmplare un poem, apoi altul, apoi altul, apoi altul şi nu mă mai opresc pentru cîteva ore... Doinaş este unul dintre cei mai recitabili poeţi români. În mintea mea, ca şi a altor cititori ai săi, sînt sigur, lectura lui Doinaş declanşează şi un proces imaginativ în care mă văd pe o scenă, recitînd ceea ce citesc aşa că, pemăsură ce ochii-mi parcurg versurile, gîndesc cum le-aş spune mai bine. Pe de o parte, multe dintre poeziile sale au fir epic – punerea în scenă a poeziei nu este deloc paralizată de folosirea întregului arsenal de simboluri şi abstracţiuni al poeticului. Pe de altă parte, versurile sale curg, la rostire, într-o incantaţie care a plăcut întotdeauna recitatorilor – în fond, poezia este incantaţie. Intru în lirica lui Doinaş ca într-o pădure fermecată. Un amestec de amintiri precise (ştiu destul de bine cum eram şi unde eram cînd citeam aceste poezii) cu amintiri vagi (mai ştiu crîmpeie disparate din versurile acestea pe care, altădată, le cam ştiam pe de rost) dau un plus de subiectivitate lecturii. Găsesc că poezia sa este astăzi la fel de impresionantă şi de proaspătă, de reavănă şi de mîndră ca atunci cînd s-a născut, fierbinte, in pana poetului. Doinaş a fost unul din puţinii poeţi–cărturari pe care i-am avut în modernitate. Este din aceeaşi categorie cu Lucian Blaga de care, de altfel, îl leagă multe: pasiunea pentru filozofia germană, spiritul ardelean, descoperirea aceluiaşi filon poetic al limbii etc. Exponent de primă linie al Cercului Literar de la Sibiu (despre care am mai scris aici acum ceva vreme, cînd l-am evocat pe Radu Stanca), Ştefan Augustin Doinaş a fost în anii vieţii sale o figură literară foarte respectată. Printre poeţi, îl individualiza ştiinţa de carte. Între cititori, toată lumea ştia pe de rost măcar "Mistreţul cu colţi de argint" - balada splendidă era în manualul de literatură de clasa a XII-a în vremea în care eu făceam liceul (o mai fi şi acum în manuale?) şi se auzea urlată în plină noapte la Cenaclul "Flacăra". După 1990, a făcut politică un timp, fiind tot de partea spiritului. A murit tragic, în 2002, la o lună după ce împlinise 80 de ani. La 12 ani de la moartea sa, mi se pare mie sau vălul uitării cade ca un linţoliu peste renumele lui? Biografia lui Doinaş este consonantă cu veacul. A trecut prin comunism trăind tot ce se putea trăi decent în acea orînduire, de la puşcăria politică, şomaj şi interzicerea totală la prestigiul literar deplin, cu statut seniorial în breaslă şi acolade respectuoase. Într-o societate în care scara valorilor era complet bulversată, sub un regim dominat de bun plac şi absurd de la un cap la altul, nimeni nu îndrăznea să-i pună la îndoială caracterul şi opera – era, alături de nu prea mulţi, un reper. Vestea morţii sale a explodat în ziarele vremii şi a fost încă mai mult amplificată de imediata sinucidere a soţiei sale, fosta prim-balerină Irinel Liciu. Se încheia, astfel, o dragoste enormă între un poet şi o balerină, într-un fel pe care vremurile noastre nu-l mai pot concepe. Dar, mai interesantă decît biografia sa, este creaţia sa poetică. Doinaş a scris mult şi cu înalt meşteşug. Nu ştii ce să admiri mai întîi în versurile sale: inspiraţia ori măiestria. Ai impresia că amîndouă se presupun – în fond, inspiraţia este ademenită de ştiinţa savantă a alcătuirii versului, iar meşteşugul se perfecţionează numai sub presiunea unui material inspirat de cea mai bună calitate. Baladele nu-i epuizează, însă, anvergura stilistică. Doinaş a fost un poet cu solidă formaţie filozofică, aşa că putea scrie încă din volumul său cel dintîi versuri de o claritate metafizică impecabilă: "Am zgîriat aseară pe nisip/ formula unei alte ordini, care/ conţine-al lucrurilor tainic chip,/cel fără de ruină şi mişcare..." O.S.Crohmălniceanu sesiza paradoxul: deşi ceva mai în vîrstă, a apărut pe piaţa literară odată cu Nichita Stănescu şi cu ceilalţi şaizecişti, dar poezia lui nu suna deloc modern, ca a lor, ci mai degrabă clasic, dar în acelaşi timp, sensibilitatea modernă a cititorului este imediat satisfăcută şi ai impresia că, din interiorul unei alte sonorităţi poetice, vetuste poate, Doinaş dialoghează direct cu "colegii" de debut. Criticii cred că Doinaş a împrumutat această tehnică de a suna clasic dînd impresia că este modern de la Paul Valery. Poate – afinităţile celor două universuri poetice există fără îndoială. Dar dincolo de ceea ce spun criticii, satisfacţiile pe care le dă Doinaş cititorilor săi sînt atît de rafinate şi de complexe, încît experienţa citirii sale este într-adevăr unică.

LIVE VIDEO Romania-Franta SE JOACA ACUM! Pentru SEMIFINALE EURO U21

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI