La o lună și jumătate după prăbușirea avionului Boeing-777 aparținând Malaysia Airlines, un prim raport cu privire la cauzele dezastrului în care au murit 298 de persoane urmează să fie publicat astăzi, a anunțat Biroul de anchetă pentru securitate din Olanda (OVV), care coordonează echipele internaționale de anchetă, informează AFP.
Acest raport preliminar va prezenta primele concluzii ale Biroului de anchetă obținute pe baza anumitor informații conținute de cutiile negre ale avionului, fotografiilor, înregistrărilor video și datelor oferite de autoritățile aeronautice.
Inspectorii olandezi care au întocmit acest raport nu au vizitat însă locul accidentului din estul Ucrainei, motivând că nu sunt în siguranță din cauza luptelor din zonă. Anchetatorii ucraineni s-au aflat însă pentru scut timp la locul accidentului, relatează Agerpres.
”Este posibil să se tragă primele concluzii semnificative fără să fi fost la fața locului”, a declarat Sara Vernooij, purtătoarea de cuvânt a OVV, adăugând însă că este necesară o anchetă suplimentară înainte de publicarea raportului final, așteptat pentru vara anului 2015.
Un avion Boeing-777 al companiei Malaysia Airlines, care asigura legătura Amsterdam-Kuala Lumpur, a explodat în zbor la 17 iulie, fiind cel mai probabil doborât de o rachetă în timp ce survola estul Ucrainei. Avionul transporta 298 de persoane, printre care 193 de cetățeni olandezi.