Un preparat libanez, vedetă la Jocurile Olimpice. Ajunge des și pe mesele românilor

Jocurile Olimpice de la Paris, 2024. Sursa Foto: Dreamstime

Pregătirile pentru Jocurile Olimpice din acest an sunt în toi. Nu doar sportivii fac planuri pentru acest eveniment, ci și personalul care se va ocupa de masa și cazarea acestora. Astfel, aceștia au stabilit deja o parte dintre preparatele servite celor prezenți.

Falafel, mâncarea vedetă la Jocurile Olimpice

Bucătarii francezi își pun măiestria și îndemânarea în slujba celor pe care îi vor servi. Astfel, aceștia fac deja planuri și probe pentru viitorul meniu prezentat participanților și vizitatorilor la Jocurile Olimpice.

Jocurile Olimpice Paris. Sursa foto: Facebook

De altfel, bucătăria franceză este cunoscută pentru varietatea de preparate. Totuși, o mare parte dintre acestea conțin carne. Din acest motiv, cei prezenți vor fi serviți și cu mâncăruri din alte zone ale lumii.

Meniu bazat pe plante

Falafelul se numără printre preparatele incluse în meniul pentru cei prezenți la Jocurile Olimpice. Aceste chiftele libaneze conțin năut, ceapă roșie, coriandru, pătrunjel și usturoi.

Pentru a putea fi preparate, conform rețetei originale, boabele de năut sunt puse în apă pentru 10 ore. Astfel, boabele hidratate de năut se vor găti ușor.

„Am locuit în Berlin, iar falafelul de la vânzătorii ambulanți este foarte răspândit acolo. Mă simt nostalgic să pot servi asta la Jocurile Olimpice.”, a adăugat acesta.

Sursa foto: Martin Rettenberger | Dreamstime.com

Meniuri pentru cei prezenți la Jocurile Olimpice. Preparate din toate colțurile lumii

Conform planului stabilit de responsabilii departamentului culinar, 80% dintre preparatele servite sportivilor și spectatorilor provin din Franța. De asemenea, 20% dintre mâncăruri provin din alte colțuri ale lumii și au fost propuse de sportivi.

Până la acest moment, au fost planificate 500 de rețete pentru Olimpiadă. Printre acestea se enumeră și preparatul preferat de Philipp Würz, o mâncarea care este foarte des întâlnită pe mesele românilor, mai ales în timpul postului. 

„Oamenii au fost cu siguranță surprinși atunci când am propus pentru prima dată un meniu bazat 60% pe plante.”, a precizat Philipp Würz, responsabil al departamentului.