Un preot n-a ţinut cont de ordonanţa militară. Ce amendă a luat

Un preot n-a ţinut cont de ordonanţa militară. Ce amendă a luat

Preotul clujean a ales să ţină slujba reşigioasă alături de enoriaşii bisericii, încălcând orodonaţa militară. Numai că după ispravă s-a ales cu o amendă de 2000 de lei.

Conform celor relatate de jurnaliştii din Cluj, preotul care a organizat o slujbă religioasă în Vinerea Mare la o biserică din cartierul Mănăştur, cel mai mare din oraş, la care au asistat câteva zeci de persoane, a fost amendat de poliţişti cu 2.000 de lei pentru încălcarea unei ordonanţe militare.

Reprezentanţii Poliției Cluj au comunicat

„Preotul unei biserici din Cluj-Napoca a fost amendat de poliţişti cu suma de 2.000 de lei pentru încălcarea prevederilor unei ordonanţe militare care interzice prezenţa credincioşilor în biserică la oficierea slujbelor religioase. În cadrul verificărilor care au loc vor fi identificate toate persoanele care au participat, vineri seara, la slujba religioasă pentru luarea măsurilor legale faţă de acestea”.

Deputatul de Cluj Emanuel Ungureanu, care a făcut public, sâmbătă, acest incident pe pagina sa de Facebook, a declarat la rândul său că a sesizat Mitropolia Clujului, urmând să depună o plângere penală împotriva preotului de la biserica ”Sf. Ioan Gură de Aur” din cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca.

„Din informaţiile pe care le deţin, sâmbătă dimineaţă un echipaj de poliţie care a trecut pe la biserică a dat mâna şi s-a îmbraţişat cu preotul. Eu am primit nişte semnale despre acest incident de la o persoană care a sesizat Poliţia Locală că încă în 5 aprilie se ţineau slujbe în biserica din Mănăştur la care participau credincioşi, deşi acest lucru era interzis. Bineînţeles, poliţiştii nu au avut atunci nicio reacţie, astfel că vineri preotul a adunat credincioşii fără nicio teamă de autorităţi”, a spus Ungureanu, potrivit ziardecluj.