Un agent de poliţie pensionar din New York a fost condamnat la 10 ani de închisoare, la Washington, pentru participarea sa la asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021. Aceasta este cea mai dură pedeapsă oferită până acum.
Un agent de poliţie din SUA a fost condamnat joi la 10 ani de închisoare, la Washington, pentru participarea sa la asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021, fiind cea mai aspră pedeapsă pronunţată până în prezent.
Thomas Webster, în vârstă de 56 de ani, a agresat un poliţist şi i-a smuls masca de gaz acestui funcţionar însărcinat cu protejarea clădirii Congresului american. Victima a reușit să filmeze momentul și să demonstreze violenţa agresorului. Filmarea a fost arătată tribunalului federal din Washington. Sentinţa a fost pronunţată joi de judecătorul federal Amit Mehta, potrivit Agerpres.
Închisoare pentru Șamanul QAnon
Justiția a mai decis ca alt bărbat implicat în asaltul asupra Capitoliului să fie închis. Este vorba despre Șamanul QAnon. La momentul respectiv, el era la bustul gol, plin de tatuaje cu simboluri din mitologia nordică, machiat pe față în culorile drapelului SUA și cu o căciulă de blană cu două coarne. Acesta a fost considerat simbolul asaltului asupra Capitoliului.
Șamanul are un nume. El este Jacob Chansley, un tânăr în vârstă de 34 de ani din Arizona și pentru care protestele nu sunt nimic nou. Este membru al unei mișcări influente, „QAnon”, ai cărei adepți susțin că luptă împotriva „statului profund” ce manipulează societatea şi care, susţine grupul, practică pedofilia. Adepţii QAnon consideră că Donald Trump este „alesul”.
Încă din timpul procesului, Departamentul american de Justiție a cerut o condamnare dură, dar el a primit 41 de luni în spatele gratiilor, adică trei ani și cinci luni. Instanța a stabilită că el a fost liderul unui grup de protestatari, fiind unul dintre primii 30 de participanți la revolte care au pătruns în clădirea Capitoliului.
„S-a transformat, el însuși, în imaginea revoltei, nu-i așa? La bine sau la rău, el s-a transformat în însăși imaginea întregului eveniment”, i-a spus judecătorul avocatului lui Chansley.
Acesta și-a cerut scuze și a spus că nu este terorist. „Lucrul cel mai dificil este că știu că sunt vinovat. Să mă uit în oglindă să știu că am făcut rău. În cel mai înalt grad. Am ajuns la carceră din cauza mea. Din cauza deciziei mele. Am încălcat legea.
Trebuie să fac ce ar face Gandhi și să îmi asum răspunderea. Nu există dubii sau justificări în legătură cu asta. Așa procedează oameni de onoare”, a declarat el în instanță, angajându-se să nu mai încalce legea niciodată, potrivit Impact.