Un politician din Norvegia care a fost violat de un refugiat somalez a declarat recent că se simte profund vinovat că agresorul său va fi deportat în ţara de origine. Membru al Partidului Socialist, Karsten Nordal Hauken, care se autodeclară “feminist şi împotriva discriminării rasiale”, crede că violatorul ar putea fi mult prea aspru pedepsit în Somalia.
Nordal Hauken a fost agresat sexual în propria casă, dar ulterior care ulterior a fost prins şi condamnat la patru ani de închisoare. Când a aflat că refugiatul urmă să fie deportat în Somalia pentru agresiunea comisă, politicianul a declarat că se simte vinovat pentru ceea ce crede că este posibil să păţească violatorul în ţara de origine.
"Sunt un bărbat heterosexual violat de un somalez refugiat. Am suferit o trauma, însă acum mă simt vinovat pentru că îl vor deporta în Somalia, după ce a făcut 4 ani de închisoare", a declarat norvegianul.
"M-am simţit uşurat când a fost condamnat la închisoare. Dar acum simt şi vinovăţie pentru că eu sunt motivul pentru care el nu o să mai poată să trăiască în Norvegia. În aşteaptă un viitor incert în Somalia. El este produsul unei lumi nedrepte, o lume a războiului şi disperării", a mai spus politicianul.