Un pictor spaniol a dat lovitura. Tabloul „Mona Lisa Torera" vândut cu peste un milion de dolari

Sursa: codelist.biz

Un tablou al pictorului spaniol Domingo Zapata, denumit „Mona Lisa Torera", s-a vândut cu peste un milion de dolari la o licitaţie organizată într-o gală de binefacere a UNICEF. Anunțul a fost făcut marţi de agenţia de publicitate a pictorului, citată de EFE.

„Mona Lisa Torera", care a fost achiziţionat de un colecţionar american anonim la licitaţia supervizată de casa Sotheby's, i-a avut printre participanţi şi pe actorul Leonardo DiCaprio.

„După o luptă strânsă a ofertelor, pictura lui Zapata 'Mona Lisa Torera' s-a vândut cu 1.027.000 de dolari, depăşind oferta pe care a făcut-o DiCaprio pentru această piesă", notează agenţia într-un comunicat.

„Un nou racord de licitaţie în cariera mea! Iubesc copiii şi aceasta îmi umple inima de bucurie! Suma va fi donată 100% pentru a-i ajuta pe copiii nevoiaşi", subliniază înr-un comunicat Zapata, un spaniol din Mallorca stabilit la New York, unde a lucrat în sectorul financiar înainte de a se dedica picturii, transmite Agerpres.

Foarte multe celebrități au achiziționat tablouri ale pictorului spaniol

Celebrităţi, precum actorii DiCaprio şi Johnny Depp, miliardarul american George Soros, banca americană Goldman Sachs, Diana Picasso (nepoata celebrului pictor Pablo Picasso), printre alţii, au cumpărat tablouri ale pictorului spaniol.

Domingo Zapata a fost calificat recent de New York Post drept "noul Andy Warhol".

Gala, care s-a încheiat cu un recital al artistei britanice Dua Lipa, era destinată strângerii de fonduri pentru activitatea UNICEF desfăşurată pentru a combate sărăcia şi excluziunea socială a copiilor din întreaga lume.