Un pas în față pentru femeile din politică grație unui nou proiect de lege propus de Ana Maria Pătru

Un pas în față pentru femeile din politică grație unui nou proiect de lege propus de Ana Maria Pătru

La câteva luni de la dezbatere, proiectul de lege propus de Women for a Better Society, fondată de Ana Maria Pătru, care prevede penalizarea financiară a partidelor care nu asigură cel puțin 30% femei în politică nu a primit niciun răspuns. Acesta constă în modificarea Legii 334/2006 privind finanțarea partidelor.

Conferința, organizată de Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități în colaborare cu Asociația Women for a Better Society, a fost moderată de Adriana Săftoiu. În cadrul dezbaterii s-a remarcat faptul că, la nivel local, femeile sunt subreprezentate, ocupând doar 5% din funcțiile de președinte de Consiliu Județean și de primar și aproximativ 10% din pozițiile de consilier local și județean. Ana Maria Pătru, președinta Asociației, a subliniat necesitatea cotelor de gen, considerându-le esențiale pentru o schimbare reală în politica românească.

Subvenția pentru partide, în funcție de paritatea femei-bărbați

Conform noilor prevederi, subvenția anuală de la bugetul de stat va fi acordată integral numai dacă există paritate între bărbați și femei în rândul aleșilor partidului. Aliniatul 5, introdus în lege, specifică: „Subvenția anuală de la bugetul de stat pentru partidele politice este primită integral dacă procentul de aleși la alegerile locale și parlamentare este egal între bărbați și femei”.

Ana Maria Pătru a explicat că proiectul stipulează că diferența procentuală între aleșii bărbați și femei va determina penalitatea. Astfel, subvenția va fi redusă proporțional cu diferența dintre procentul de bărbați și femei alese, iar această măsură vizează creșterea reprezentării femeilor în politică, asigurând un echilibru necesar în structurile decizionale ale țării.

La dezbaterea de la Senatul României, intitulată „Femei în politică pentru o societate mai bună”, au participat senatoare, deputate și reprezentante ale societății civile. Printre vorbitoare s-au numărat Laura Vicol, Gabriela Firea, Cristina Trăilă și Elena Spătaru, iar discuțiile s-au concentrat pe evoluția participării femeilor în politică din 1990 până în prezent, evidențiindu-se o creștere a reprezentativității acestora în Parlament.

În prezent, doar două femei sunt președinte de Consiliu Județean, patru sunt prefect și 18 subprefect, iar din cei 3200 de primari din țară, doar 173 sunt femei. Astfel, apelul la solidaritate pentru schimbarea acestei situații a fost tema conferinței, menționându-se că cotele de gen nu sunt un moft, ci o necesitate pentru ca societatea sa poată progresa, conform Anei Maria Pătru.

România la coada clasamentului UE

Odată cu această conferință a fost prezentat un proiect legislativ pentru modificarea Legii 334/2006. Acesta propune reducerea subvenției anuale pentru partidele politice care nu asigură egalitatea de gen. Deși România garantează prin Constituție egalitatea de șanse, țara noastră se află pe penultimul loc în UE privind egalitatea de gen în politică. Legea 202/2002 cere partidelor să asigure reprezentarea echitabilă a femeilor și bărbaților la toate nivelurile decizionale. În ciuda creșterii numărului de candidate femei la alegerile europarlamentare din 2020 față de 2016, reprezentarea acestora în Parlamentul României a scăzut. În 2016, 19,1% din parlamentari erau femei, iar în 2020, procentul a scăzut la 18,24%, plasând România pe locul 124 mondial.

Victorie cu sprijinul mai multor asociații

Ana Maria Pătru a explicat cum a creat un ONG dedicat susținerii femeilor cu scopul de a schimba perspectivele femeilor și de a le încuraja să își asume roluri active în societate, inclusiv în politică. A implicat în proiect inclusiv românce din diaspora, prin parteneriate cu diverse asociații din Europa, precum Asociațiile femeilor românce, Federația Asociațiilor de români, Asociația Solidaritate și Egalitate, Asociația ADR și alte comunități din California și Washington.

Pătru a subliniat importanța meritocrației în susținerea activității profesionale a femeilor, inclusiv a celor din politică. De asemenea, a menționat că Asociația Women for a Better Society a inițiat o lege care propune penalizarea partidelor prin reducerea subvenției de la stat în funcție de procentul de femei alese în funcții eligibile la alegerile locale și parlamentare. Primul pas au fost modificările legislative din dorința de a consolida relația femeilor în Parlament, pentru că în alte condiții ar fi fost mai dificilă obținerea performanțelor.

Obiectivul: 50% femei în politică

Ana Maria Pătru a evidențiat clar că proiectul legislativ stipulează clar faptul că lipsa parității de gen va determina penalizarea partidelor. Subvenția anuală de la bugetul de stat va fi diminuată proporțional cu diferența procentuală dintre bărbați și femei alese. Această inițiativă are scopul de a încuraja partidele să includă mai multe femei pe listele electorale și să promoveze echitatea de gen în toate structurile politice.

Prin aceste măsuri, Asociația Women for a Better Society dorește să creeze un mediu politic corect și să asigure că femeile au un rol activ în deciziile care influențează societatea românească.