Comisia Electorală Centrală a propus astăzi Curții de Apel Chișinău să excludă din campania electorală Partidul „Patria”, condus de Renato Usatîi, o decizie în acest sens fiind luată în această după-amiază, în cadrul ședinței extraordinare CEC, transmite portalul moldovenesc UNIMEDIA.
Decizia CEC a fost luată în baza sesizării Inspectoratului General de Poliție, potrivit căreia Partidul „Patria” ar fi folosit, contrar legii, în campania sa electorală resurse financiare oferite din străinătate.
Sursele financiare nu ar fi fost declarate în raportul financiar de la CEC.
Prin decizia CEC se propune ca instanța de judecată să anuleze decizia CEC privind înregistrarea în cursa electorală a Partidului „Patria”. Se solicită Curții de Apel Chișinău să se ia o hotărâre ca mijloacele bănești încasate de formațiunea în cauză, pe durata campaniei electorale, să fie confiscate în folosul statului.
Comisia a permis organelor de drept investigarea juridică a candidaților de pe lista concurentului electoral Partidul Politic „Patria”.
Renato Usatîi a declarat că toate aceste acuzații sunt „fabricate politic” și înscenate de către angajații IGP, mai scrie Unimedia. Astăzi, presa de peste Prut a dezvăluit o înregistrare audio care, susține mass-media moldovenească, ar arăta că Usatîi este manevrat de serviciile secrete ruse.