UNTOLD Universe organizează împreună cu Primăria Sectorului 6 cel mai mare parc tematic de Crăciun din Capitală. Distracția va dura o lună, iar accesul va fi gratuit.
Organizatorii festivalurilor Neversea și UNTOLD împreună cu Primăria Sectorului 6 vin cu o surpriză pentru bucureșteni. În parcul Drumul Taberei se va face cel mai mare parc tematic de Crăciun din Capitală. Evenimentul va avea loc în perioada 25 noiembrie – 27 decembrie, iar oamenii vor putea admira luminițele, decorațiunile de sărbători și vor putea să danseze la concerte.
Pe lângă activitățile tradiționale de Crăciun, organizatorii pregătesc workshop-uri și ateliere pentru copii și adulți, spectacole de lumini, activități și experiențe magice în premieră pentru București, care vor întreține spiritul sărbătorilor. Parcul tematic din Drumul Taberei este un proiect inedit în Capitală.
Proiectul este organizat de grupul UNTOLD Universe și este finanțat in totalitate din fonduri private. Târgul de Crăciun va activa în Parcul Drumul Taberei, în baza unui contract de închiriere de spațiu semnat cu Primăria Sectorului 6. Intrarea este liberă pe toată perioada evenimentului.
Persoanele care vor să se implice în proiectul de Crăciun pot scrie la următoarele adrese de mail:
paul.fufezan@untold.com (vendori food) cristina.luca@untold.com (vendori non-food), potrivit monitorulcj.ro.
Târg de Crăciun 2022
Și Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, a anunţat că Târgul de Crăciun din acest an va avea loc în Piaţa Constituţiei. Anul trecut, Târgul de Crăciun a avut lor în Piaţa Universităţii, iar accesul a fost contracost, dar edilul a decis că este vremea pentru o schimbare.
„În premieră, Primăria Capitalei deschide Piața Constituției operatorilor privați, pentru a putea organiza Târgul de Crăciun 2022. Invit toate companiile care vor să se implice în organizarea acestui eveniment - devenit o tradiție a Capitalei - să contribuie la transformarea Bucureștiului într-o destinație preferată a turiștilor, a copiilor și a tuturor celor care se bucură de sărbătorile de iarnă.
Astfel, pentru organizarea târgului, cei interesați să devină partenerii acestui demers se pot înscrie până la data de 24 octombrie 2022”, a anuţat primarul Nicuşor Dan, într-o postare pe pagina sa de Facebook.