Un parc fotovoltaic, cu o putere mai mare decât a unui reactor de la Cernavodă, se construiește în România

Un parc fotovoltaic, cu o putere mai mare decât a unui reactor de la Cernavodă, se construiește în România Sursa foto: arhiva EVZ

Un parc fotovoltaic, cu o putere instalată mai mare decât cea a unui reactor de la Cernavodă, se va construi în România. Investiția ajunge la 800 de milioane de euro, iar lucrările vor demara în această vară.

Un parc fotovoltaic, cu o putere instalată mai mare decât cea a unui reactor de la Cernavodă, se va construi în România, ceea ce reflectă apetitul investitorilor de a redeveni jucători pe această piaţă, a declarat, joi, George-Sergiu Niculescu, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Cel mai mare parc fotovoltaic din Europa va fi construit în România

Construcţia va începe în această vară, în zona Pilu - Grăniceri. Petru Claudiu Bătrînuţ, primarul comunei Grăniceri, din județul Arad, a anunțat că a înregistrat cererea investitorilor de emitere a certificatului de urbanism în vederea construirii unei staţii de stocare cu o capacitate de aproximativ 500 de MW.

„Am văzut, de când am ajuns la ANRE, o cerere pentru autorizaţie de înfiinţare - cred că este cea mai mare de până acum, un parc fotovoltaic de aproximativ 1.050 de MW, este doar un exemplu pe care vi-l dau pentru a sublinia apetitul investitorilor de a redeveni jucători pe această piaţă. 1.050 de MW, un singur parc fotovoltaic, o investiţie foarte mare; înseamnă o putere instalată mai mare decât un reactor de la Cernavodă, care se va construi în România. De ce echipamente şi de ce nivel de echipamente va avea nevoie pentru a fi realizată această investiţie? Şi pentru a nu muta dependenţa de la gazul natural rusesc către echipamente produse în alte părţi ale lumii - cred că foarte important pentru România este să avem o fabrică de panouri fotovoltaice care să deservească piaţa de aici”, a menţionat George-Sergiu Niculescu, la cea de-a IV-a ediţie a Romanian Solar Summit 2023.

Ne puteți urmări și pe Google News

România ar putea să deservească şi alte pieţe

George-Sergiu Niculescu a mai subliniat faptul că România poate să reprezinte o piaţă foarte importantă şi care să deservească şi alte pieţe, având în vedere faptul că este plasată într-o zonă strategică.

„Cred că lipseşte din România o fabrică de construire de panouri fotovoltaice. Eu cred că România are avantajul de a fi plasată într-o zonă strategică în aşa fel încât, dacă vom avea astfel de investiţii, nu doar vom deservi piaţa internă şi cererea internă de echipamente pentru astfel de investiţii, ci şi piaţa regională”, a adăugat şeful ANRE.

„Terenul pe care va fi ridicat parcul fotovoltaic, în suprafaţă de 1.064 de hectare, a fost scos din circuitul agricol. Ministerul Agriculturii a emis în acest sens avizul favorabil, iar Direcţia pentru Agricultură Arad a emis deciziile. PUZ-ul va fi aprobat de Consiliul Local Grăniceri în şedinţa din 15 martie, iar în paralel investitorii lucrează la documentaţia pentru obţinerea de la noi a autorizaţiei de construire. Investitorul mi-a confirmat, în ultimele convorbiri pe care le-am avut, că lucrează deja la proiectul tehnic al viitorului parc. Estimăm că în mai – iunie emitem autorizaţia de construire, iar în iulie – august va începe lucrul pe şantier”, a declarat primarul comunei Grăniceri, potrivit Agerpres.