Cel mai mare parc fotovoltaic din Europa va fi construit în România. Data la care vor începe lucrările

Cel mai mare parc fotovoltaic din Europa va fi construit în România. Data la care vor începe lucrările Sursă ocnamuresinfo.ro

Cel mai mare parc fotovoltaic din Europa urmează să se construiască în România. Autoritățile au anunțat când vor începe lucrările și ce va conține proiectul.

Construcția celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, o investiţie de 800 de milioane de euro, va începe în această vară, în zona Pilu - Grăniceri. Petru Claudiu Bătrînuţ, primarul comunei Grăniceri, din județul Arad, a anunțat că a înregistrat cererea investitorilor de emitere a certificatului de urbanism în vederea construirii unei staţii de stocare cu o capacitate de aproximativ 500 de MW.

„Acest proiect completează construirea celui mai mare parc fotovoltaic din Europa. Vorbim de o staţie de stocare care va fi ridicată pe 20 de hectare în teritoriul comunei Grăniceri. Aici vor exista, pe platforme betonate, baterii de dimensiunile unor containere de marfă. Va fi cea mai mare capacitate de stocare a energiei regenerabile din Europa, iar investiţia se va ridica la aproximativ 200 de milioane de euro, pe lângă investiţia de 800 de milioane de euro în parcul fotovoltaic Pilu - Grăniceri”, a declarat primarul.

Lucrările celui mai mare parc fotovoltaic din Europa

Primarul a mai spus că lucrările vor începe în perioada iulie-august și că deja se analizează proiectul tehnic al viitorului parc.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Terenul pe care va fi ridicat parcul fotovoltaic, în suprafaţă de 1.064 de hectare, a fost scos din circuitul agricol. Ministerul Agriculturii a emis în acest sens avizul favorabil, iar Direcţia pentru Agricultură Arad a emis deciziile. PUZ-ul va fi aprobat de Consiliul Local Grăniceri în şedinţa din 15 martie, iar în paralel investitorii lucrează la documentaţia pentru obţinerea de la noi a autorizaţiei de construire. Investitorul mi-a confirmat, în ultimele convorbiri pe care le-am avut, că lucrează deja la proiectul tehnic al viitorului parc. Estimăm că în mai - iunie emitem autorizaţia de construire, iar în iulie - august va începe lucrul pe şantier”, a declarat primarul comunei Grăniceri.

Parcul va avea capacitatea de 1.044 de MW şi ar urma să fie gata în decembrie 2024.„Iată că planurile noastre devin realitate. Am ales acest judeţ şi locaţia proiectului ţinând cont şi de infrastructura pusă la punct şi de posibilităţile de logistică. Este cel mai mare parc fotovoltaic din Europa. Până în decembrie 2024 vrem să livrăm prima cantitate de energie în reţea”, declara, la vremea respectivă, Sebastian Enache, reprezentant al dezvoltatorului Monsson. El a mai spus că au fost angajați peste 1000 de constructori, potrivit Agerpress.