Dmitri Kolker, un om de știință din Rusia, care fusese arestat în Siberia, a murit la foarte scurt timp după ce a fost arestat de autorități. Era bolnav de cancer și fusese acuzat că e un dușman al regimului.
Dmitri Kolker, om de știință, care a fost arestat în urmă cu două zile în Siberia sub acuzația de înaltă trădare, cu toate că suferea de cancer la pancreas în stadiu terminal, a murit. Anunțul dispariției sale a fost făcut, pentru Reuters, de avocatul său, Aleksandr Fedulov.
Omul de știință Dmitri Kolker, considerat dușman al regimului de la Moscova, a murit după ce a fost arestat
Kolker fusese transportat la închisoarea Lefortovo din Moscova, după cum a mărturisit omul care îi reprezenta interesele în fața legii. „A murit ieri. Mâine vom depune o plângere în legătură cu detenţia sa”, a explicat avocatul.
Familia lui Kolker a anunţat săptămâna trecută că omul de ştiinţă a fost ridicat direct de pe un pat de spital din Novosibirsk (Siberia), unde era hrănit printr-un tub, şi dus cu avionul la Moscova de către agenţi ai Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB, ex-KGB).
Kolker era doctor în fizică şi matematică. Familia sa a declarat că omul de ştiinţă fusese acuzat că a colaborat cu serviciile de securitate din China, ţară în care ţinuse anterior prelegeri ştiinţifice. Familia a afirmat cu mai multe ocazii că Kolker era nevinovat.
Se vorbește despre paranoia oficialilor de la Kremlin
Sâmbătă, agenţia de stat TASS a transmis că Rusia a reţinut un al doilea om de ştiinţă din Novosibirsk sub suspiciunea de înaltă trădare. Nu este clar dacă există vreo legătură între cele două cazuri, scrie Reuters. O serie de oameni de ştiinţă ruşi au fost arestaţi şi acuzaţi de înaltă trădare în ultimii ani în Rusia pentru că ar fi transmis străinilor documente sensibile. Criticii Kremlinului invocă o paranoia nefondată a regimului.
Acuzaţia de înaltă trădare este pasibilă în Rusia cu o pedeapsă care poate să ajungă până la 20 de ani de închisoare, conform Agerpres.