O tânără româncă, în vârstă de 14 ani, a câștigat un concurs organizat de Romanian Science Festival. Pictura pe care a realizat-o Alesia Ardelean a fost apreciată de un oficial NASA și va fi imprimată pe costumul unui astronaut.
Alesia Ardelean este o tânără maramureșeancă, în vârstă de 14 ani, care a câștigat un concurs de lucrări artistice. Desenul său a fost apreciat de un oficial NASA, care i-a promis imprimarea picturii pe costumul unui astronaut. Acesta va fi prezentat în luna noiembrie, în cadrul conferinței Națiunilor Unite din Glasgow.
Cum a început aventura
Alesia Ardelean a participat la un concurs organizat de Romanian Science Festival în parteneriat cu Space for Art Foundation. Tema principală a concursului a fost intitulată ”Planeta Pământ așa cum ne-o imaginăm în vastul Univers”, iar competiția în cauză era menită să înscrie țara noastră în Proiectul Beyond.
Competiția a inclusiv și a oferit posibilitatea fiecărui stat din lume să se afirme în acest sens, iar în cadrul concursului a fost cerută imprimarea unui costum spațial sub forma unui desen artistic.
Dintr-un total de 77 de lucrări, pictura tinerei eleve a Liceului Tehnologic “Traian Vuia” din orașul Tăuții Măgherăuș - situat în judeţul Maramureş - a fost desemnată ca fiind câștigătoare.
Imprimarea picturii pe costumul unui astronaut
Pictura Alesiei va urma să fie imprimată pe costumul unui explorator al spațiului cosmic. Acesta va fi prezentat pentru întâia dată la Conferința Națiunilor Unite din Glasgow, în luna noiembrie.
Lucrarea tinerei eleve a fost realizată în tehnică mixtă - pictură în fundal, iar astronautul este realizat cu tuș și creion, conform informațiilor publiacte în presa locală.
Alesia spune că de mic copil a fost atrasă de spațiul interplanetar. „Încă de mică am fost atrasă de spațiul cosmic. Faptul că desenul meu a câștigat această competiție este un vis devenit realitate. Sunt foarte recunoscătoare pentru aceasta oportunitate și pentru toate aprecierile primite”, a declarat Alesia Ardelean presei.
Inclusiv Nicole Stott, în vârstă de 59 de ani, oficial NASA, și-a exprimat aprecierile față de lucrarea tinerei românce. „Suntem extrem de încântați că îi avem pe Alesia și pe toți copiii care au participat la concursul nostru Space for Art! Mulțumim și pentru celelalte lucrări de artă și sperăm că vom putea folosi mai mule pentru Proiectul Beyond sau pentru proiecte viitoare. Toate cele bune!”, a spus Nicole Stott, conform antena3.ro.