Guvernul ungar a anunțat plecarea unui secretar de stat din Ministerul Educației, în contextul protestelor în creștere în rândul profesorilor care nu sunt de acord cu politica autoritară din domeniul educației aplicată de executivul premierului Viktor Orban.
Noul responsabil cu educația din cadrul guvernului ungar, Laszlo Palkovics, se va ocupa cu desfășurarea negocierilor cu reprezentanții sistemului public de învățământ, care încep la începutul săptămânii viitoare la Budapesta, conform B1.ro
Ceea ce face guvernul prim-ministrului Orban este să încerce să detensioneze această situație care a determinat mii de oameni să iasă în stradă în cadrum unor manifestații organizate împotriva reformelor executivului.
Guvernul Viktor Orban a preluat controlul școlilor de la autoritățile locale cu trei ani în urmă, toate aspectele cu privire la educație, inclusiv procurarea de cretă pentru școlile elementare din mediul rural, fiind reglemetate de acest guvern.
Pe de altă parte, volumul de lucru al profesorilor a înregistrat creșteri semnificative prin stabilirea unei noi programe școlare în care se folosesc manuale despre care criticii afirmă că conțin erori faptice,