Autoritățile din Ucraina au anunțat că au efectuat un nou schimb de prizonieri cu Rusia. Kievul a anunșat că a eliberat zece militari şi nouă civili aflați în captivitate la trupele rusești, fără să precizeze câți militari a dat în schimb. Astfel de schimburi de prizonieri au mai avut loc și în trecut, fiind eliberate inclusiv luptătoare ucrainence care au fost capturate. Printre cei eliberați se numără și răniți, conform oficialilor din Ucraina care au confirmat schimbul.
Vicepremierul ucrainean, Irina Vereşciuk, a anunțat că, joi, 21 aprilie, a avut loc un nou schimb de prizonieri între Ucraina și Rusia. Astfel, potrivit afirmațiilor sale, au fost eliberași un număr de 19 ucraineni, între care și răniți. Informația a fost prezentată de CNN care a preluat-o de pe canalul Telegram a vicepremierului. Conform sursei citate este vorba despre nouă civili și zece militari.
„De această dată printre persoanele eliberate se numără şi răniţi şi acest lucru este important. Acum vor putea beneficia de îngrijiri complete”, a precizat pe Telegram vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk.
Precedentul schimb de prizonieri a avut loc marţi, 19 aprilie. Vicepremierul ucrainean a precizat că a fost vorba despre cel de-al cincilea schimb de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, care au avut loc de la începutul războiului, pe 24 februarie.
Mai multe schimburi de prizonieri
Marți, au fost eliberați un număr 76 de ucraineni într-un nou schimb de prizonieri cu Rusia, după cum a anunțat Kievul. Nici la acea dată nu a fost dezvăluit numărul prizonierilor ruși care au fost predați Moscovei.
„Am făcut un schimb care a vizat 60 de militari, între care 10 ofiţeri. Un număr de 16 civili s-au întors de asemenea la noi”, a anunţat vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk.
Un precedent schimb a avut loc vineri, 15 aprilie, după negocieri caracterizate drept tensionate, în regiunea Herson, în sudul Ucrainei. Iar cu o zi înainte, pe 14 aprilie, 30 de ucraineni au fost eliberaţi în cadrul unui alt schimb, după ce 26 au fost eliberaţi mai devreme în cursul lunii. Pe 1 aprilie, preşedinţia ucraineană a anunţat că a făcut un schimb în urma căruia au fost eliberaţi 86 dintre militarii săi.
Oligarhul Medvedciuk monedă de schimb
Pe 12 aprilie, autoritățile ucrainene l-au capturat pe oligarhul Viktor Medvedciuk, apropiat al lui Vladimir Putin. Ulterior, autoritățile de securitate din Kiev au dat publicității o înregistrare video în care Medvedciuk cerea să fie eliberat în schimbul unor soldaţi şi civili aflați în oraşul asediat Mariupol.
Imediat, în Rusia, televiziunea publică a difuzat apelurile a doi prizonieri de război, identificaţi ca fiind britanicii Shaun Pinner şi Aiden Aslin, care au afirmat că au fost capturaţi în timpul luptelor din Ucraina. Aceștia au solicitat premierului Boris Johnson să negocieze eliberarea lor în schimbul lui Viktor Medvedciuk.