Un nou scandal la TVR. Fiica șefului COSR, ridicată în slăvi de jurnaliști, chiar dacă a luat argintul

TVR. Sursa foto: Arhiva EVZ

Televiziunea Română a difuzat un articol despre scrimera Amalia Covaliu, fiica șefului COSR. Sportiva adolescentă este lăudată de o jurnalistă TVR, detașată la Comitetul Olimpic și Sportiv, ocupând în prezent funcția de consilier personal al președintelui Mihai Covaliu. În știre nu se menționează nimic despre câștigătoarea competiție de cadeți Cupa Riposta.

Scrimera Amalia Covaliu a luat medalia de argint la Cupa Riposta, etapă din circuitul european la scrimă. Alina Alexoi, jurnalistă detașată din 2018 de la TVR la COSR, unde este consilierul personal al președintelui Mihai Covaliu, a relatat de la fața locului despre performanțele fiicei șefului ei. În știre nu s-a precizat nimic despre câștigătorii medaliei de aur, ci doar despre argintul luat la masculin.

„La 16 ani, Amalia Covaliu a luat medalia de argint la Cupa Riposta, etapă din circuitul european la scrimă. Sabrera de la Dinamo duce tradiția familiei mai departe și spune că o preferă pe mama sa lângă planșă ca antrenoare. La masculin, Casian Cîdu a luat argint”, a fost începutul materialului prezentat în cadrul buletinului de știri al TVR, de Costin Deșliu.

Cuvintele jurnalistului au fost urmate de un material video realizat de reporterul Alina Alexoi. Materialul a avut o durată de 1 minut și 15 secunde, timp în care nu s-a precizat nimic despre câștigătoarea medaliei de aur. Știrea a fost axată pe Amalia Covaliu și performanțele obținute de fiica șefului COSR.

„Amalia Covaliu și-a dorit enorm să urce pe podium la cea de-a șasea ediție a Cupei Riposta de la București. Pentru a aduna puncte și pentru a intra în echipa României pentru Europene”, a fost comentariul TVR care a însoțit imaginile cu fiica lui Covaliu, urmat de declarațiile sportivei.

În timpul competiției, în tribună se aflau Mihai Covaliu și soția acestuia, Irina Covaliu, ambii foști mari sportivi. Acest aspect a fost menționat în știre, consiliera președintelui COSR precizând că „antrenoare este mama ei, Irina Covaliu, vicecampioana mondială la sabie, iar Amalia o preferă lângă planșă pentru că tatăl său, Mihai Covaliu, campion olimpic, mondial și european la sabie, este prea exigent”.

Ce spune TVR despre articolul dedicat fiicei lui Mihai Covaliu

În material nu a fost menționat nimic despre câștigătoarea aurului la Cupa Riposta. Casian Cîdu, locul doi din competiția masculină, a primit 15 secunde din știre, tip în care s-a vorbit despre performanța sa și o scurtă declarație a scrimerului. În material au mai fost inserate 10 secunde din declarația Roxanei Scarlat, secretarul general al FR Scrimă, unde vorbea despre noile criterii de selecția ale concursului.

Departamentul de comunicare a fost contactat de echipa gsp.ro, însă reprezentanții au refuzat să comenteze subiectul.

„Trebuie să cer aprobare pentru a vorbi despre subiect. Apoi trebuie să vorbesc cu editorul jurnalului să văd exact ce s-a întâmplat. Eu ca șef la Sport semnez mai mult acte decât să mă ocup cu jurnalismul... Trimiteți solicitare la comunicare și apoi, probabil, vă voi răspunde și la întrebare”, a spus Mihnea Ionescu, șef Departament sport al TVR.

Gazeta Sporturilor a contactat-o pe Alina Alexoi, reporterul TVR care a făcut materialul cu fiica șefului COSR. Întrebată despre știrea realizată de ea, aceasta a susținut că și-a construit subiectul „pe performanțele obținute de sportivii români. Subiectul nu a fost fata lui Covaliu. Așa mi-am construit subiectul, axându-mă pe sportivii noștri. Am mers pe români”.

Atunci când a venit vorba despre câștigătoarea medaliei de aur, jurnalista a susținut că nu ar fi interesat pe nimeni dacă făcea un articol pe faptul că a câștigat o unguroaică.

„Cu ce rămânea telespectatorul care se uita la știre? Nu avea nicio relevanță! Repet: am stabilit de la început cu editorul să ne axăm pe români”, a spus Alina Alexoi.