Un nou SCANDAL de CORUPȚIE ZGUDUIE lumea! MITĂ la NIVEL ÎNALT

Un nou caz de corupție este la un pas să explodeze în lumea sportivă și nu numai. Justiția franceză dispune de documente și alte probe care pun serios la îndoială integritatea procesului de atribuire a Jocurilor Olimpice din 2016 orașului Rio.

Dezvăluirea este făcută de ziarul francez Le Monde, care a precizat în ediția de vineri că există suspiciuni de corupție legate de atribuirea JO orașului Rio.

Pe scurt, ziarul francez a dezvăluit că o societate legată de un foarte bogat om de afaceri brazilian a virat, pe 29 septembrie 2009, cu trei zile înainte de alegerea orașului gazdă, 1,5 milioane de dolari fiului lui Lamine Diack, pe atunci președintele Federației internaționale de atletism (IAAF), cea mai mare federație din cadrul mișcării olimpice, și membru al Comitetului Internațional Olimpic (CIO).

Magistrații suspectează că au existat manevre menite să cumpere voturile unor membri ai CIO cu ocazia desemnării. În Franța, o anchetă preliminară a fost deschisă în decembrie 2015 de către parchetul național financiar, care cerceta deja, de mai multe luni, suspiciuni de corupție la vârful IAAF.

Le Monde a adăugat că fostul mare atlet namibian Frankie Fredericks a primit 299.300 de dolari în ziua votului, prin intermediul firmei sale cu sediul în Seychelles, Yemi Limited. Fostul sprinter lucra atunci în cadrul CIO și trebuia să se asigure în ce privește buna desfășurare a votului. El este acum președintele comisiei de evaluare a Jocurilor 2024, iar din 2015 este membru al Consiliului IAAF, dezvăluie Agerpres.

Acest scandal este ultimul dintr-o serie lungă și care umbrește și mai mult JO din 2016 desfășurate în Brazilia, la Rio.