După ce a realizat o alternativă la carnea de vacă, compania de produse din carne pe bază din plante Impossible Foods face un nou pas: imitație pentru carnea de porc. Aceștia asigură că vor elabora și cârnaţi.
Pentru a-i oferi textura și savoarea produselor din carne de porc, care să poată fi folosită în mai multe rețete tradiționale, acestă alternativă ecologică este realizată pe bază de soia, ulei de floarea soarelui şi cocos, alături de aminoacizi, vitamine, zaharuri şi fier.
Această alternativă a cărnii de porc este certificată pentru consumul adepţilor dietelor care nu acceptă produse din carne de porc reală.
„Are cu 40% mai puţine calorii decât carnea, cu 60% mai puţine grăsimi şi zero colesterol, a declarat fondatorul companiei Impossible Foods, Pat Brown, Potrivit acestuia, noile produse nu conţin gluten, hormoni de origine animală sau antibiotice.
Înainte să fie gătită, carnea este roz şi fragedă, iar pe măsură ce este gătită se închide la culoare şi este mai suculentă.
Primul produs de acest gen va fi disponibil de săptămâna viitoare în 67 de localuri Burger King din SUA, într-un sandviş numit Croissan'wich, informează Agerpres.