Municipiul Oradea va avea o nouă legătură cu statut de drum expres cu autostrada Transilvania (tronsonul dintre Biharia şi frontiera cu Ungaria), a declarat luni, pentru Agerpres, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, Mircea Mălan.
Vor fi alți 13 km de drum expres
Șoseaua în lungime de circa 19 kilometri are statut de drum expres pe 13 kilometri, restul fiind drum naţional cu două benzi pe sens. Ea va face joncţiunea dintre centura municipiului Oradea cu primul tronson, de 5,3 kilometri, realizat din Autostrada Transilvania, de la graniţa cu Ungaria, respectiv Biharia - PTF Borş II. Noua legătură rutieră urmează să fie inaugurată în perioada imediat următoare, fiind așteptată decizia CNAIR în acest sens.
Se fac ultimele amenajări la noul drum expres
"Este un proiect important pentru judeţul nostru, pentru că face legătura dintre autostradă şi municipiul Oradea şi pe întreg traseul acestui drum se generează posibilitatea unei dezvoltări economice a zonei. Acest drum va rezolva problema traficului intens din Zona Metropolitană a Oradei şi cred că este un lucru bun că s-a finalizat, benefic atât pentru locuitorii din Bihor, cât şi pentru cei care ne tranzitează judeţul. Se mai fac ultimele amenajări, pentru elemente de siguranţă şi semnalizare (marcaje, indicatoare, parapete de protecţie, iluminat) şi diverse lucrări în afara părţii carosabile, dar aşteptăm decizia Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)", a declarat, pentru Agerpres, Mircea Mălan, responsabil în CJ de Direcţia Tehnică, Proiecte cu finanţare europeană şi Mediu.
Traficul va fi deschis la sfâșitul lunii
Noul drum expres va face legătura și cu Inelul Rutier Metropolitan (a doua șosea de centură a municipiului Oradea) și va colecta traficul dinspre ieşirea şi respectiv intrarea din/în ţară de pe DN1 Cluj - Oradea, dinspre DN 76 Deva - Oradea şi dinspre DN 79 Arad – Oradea.
Constructorul drumului expres este firma austriacă Strabag, care a demarat lucrările în primăvara anului 2022, iar termenul-limită pentru finalizarea proiectului era stabilit pentru aprilie 2024, potrivit CNAIR.
Deschiderea traficului este estimată a se realiza între 22-26 martie.