Un bărbat înarmat cu un cuţit a atacat o universitate din nord-vestul Germaniei. În urma incidentului, mai mulți tineri au fost răniți, iar unul din ei este în stare gravă. Oamenii legii au ajuns de urgență la fața locului.
Mai multe persoane au fost rănite în urma unui atac dintr-o universitate din nord-vestul Germaniei, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie. Incidentul a avut loc la Institutul superior pentru Studii Aplicate din orăşelul Hamm-Lippstadt, în landul Renania de Nord-Westfalia, în nord-vestul Germaniei.
Un bărbat în vârstă de 34 de ani a atacat mai multe persoane cu un cuţit, într-o sală de curs. Oamenii au încercat să-l oprească pe vinovat, iar oamenii legii au reușit să-l prindă la scurt timp, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de publicaţiile Bild şi T.online.de.
Cel puţin patru persoane au fost rănite în atac, iar unele sunt în stare gravă. Una dintre victime riscă să își piardă viață, dar medicii încearcă să o salveze. La locul incidentului au fost trimise numeroase ambulanţe şi echipaje de poliţie. „Am intervenit cu numeroase echipaje de poliţie şi cerem populaţiei să evite această zonă”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei.
Un alt atac asemănător a avut loc miercuri. Un individ care are probleme psihice a lovit cu un vehicul un grup de pietoni, în centrul Berlinului. Una dintre persoane s-a stins din viață, iar alte opt au fost spitalizate în urma incidentului. Peste 30 de oameni au ajuns pe mâna medicilor.
Focuri de armă în campusul unei universități
Un alt atac armat a avut loc la o universitate din landul german Baden-Württemberg în urmă cu câteva luni. Mai multe persoane au fost rănite, unele ajungând la spital în stare gravă. Potrivit autorităților germane, agresorul s-a sinucis la scurt timp după ce a provocat dezastrul.
Atacul armat a avut loc în campusul facultății, în amfiteatrul unei sali de curs a Universităţii Heidelberg. Conform agenţiei DPA, anchetatorii au stabilit că nu este vorba de un act terorist.
„Un individ care a acţionat singur, înarmat cu o puşcă, a rănit mai multe persoane. Atacatorul s-a sinucis”, a comunicat Poliţia din oraşul Mannheim, conform publicaţiei Bild. Ambulanțele și polițiștii au ajuns de urgență la fața locului.