Evenimentul Zilei > Social > Un nou accident pe calea ferată. Traficul de pe magistrala Brașov-Argeș a fost blocat
Un nou accident pe calea ferată. Traficul de pe magistrala Brașov-Argeș a fost blocat

Un nou accident pe calea ferată. Traficul de pe magistrala Brașov-Argeș a fost blocat

Traficul feroviar de pe magistrala Brașov-Argeș a fost blocat, joi, 19 august, după ce a avut loc o deraiere la un tren de marfă.

Traficul feroviar de pe magistrala Brașov-Argeș a fost blocat, în urma unui incident ce a avut loc la un tren de marfă. La ora 14.40, între stațiile CF Mintia și Brăniștea, care se află pe magistrala 200, a avut loc o deraiere a unui tren aflat pe firul II. Firul I este închis pentru lucrări de modernizare.

Trafic feroviar blocat. Un tren de marfă a deraiat de pe traseu

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a comunicat că traficul feroviar este oprit temporar, pe raza Sucursalei Regionale CF Timișoara, între stațiile CF Mintia și Brăniștea, pe firul II. Deraierea celui de-al 13-lea vagon din compunerea unui tren de marfă a fost provocată de un boghiu.

„Trenul care aparține operatorului privat de transport feroviar de marfă Express Forwarding SRL, circula pe relația Potcoava – Curtici, avea în compunere 32 de vagoane și transporta cereale”, a comunicat CFR SA.

Personalul de intervenție al Regionalei CF Timișoara s-a deplasat la fața locului pentru a interveni în zona afectată de deraiere astfel încât trenurile să poată relua circulația.

Sunt mai multe trenuri de călători care sunt afectate. Unele curse au fost anulate, iar pentru altele se face transbordare auto pe relația Ilia-Simeria.

Un alt incident feroviar, la aceeași companie privată

Aceeași companie a mai avut un incident asemănător pe magistrala spre Constanța, în luna iulie. Atunci, a avut loc o deraiere între stațiile Dorobațu și Basarab și a dus la distrugerea unei bucăți din calea ferată.

„O piesă de la un vagon al unui tren de marfă a căzut marţi dimineaţă (20 iulie – n.r.) pe schimbătorul 22 staţia CFR Dorobanţu km 198+800 magistrala 800, ceea ce a antrenat deraierea trenului în cauză. Trenul a mers până la 203+900, adică 5 km. Multe traverse şi dispozitive DAM de pe schimbătorii de cale şi din capul Y al staţiei Dorobanţu au fost distruse şi la fel multe traverse de pe podul feroviar de la km 201+ 400. Este o daună totală, spun angajaţi ai CFR SA”, a anunțat, la acea vreme, Clubul Feroviar.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: