Un ministru francez acuzat de CORUPȚIE a DEMISIONAT din funcție
- Simona Stupar
- 22 martie 2017, 11:25
Bruno Le Roux, ministrul francez de Interne, a demisionat aseară,din funcţia de ministru francez de Interne, afirmându-şi totuşi „onestitatea" în contextul unei investigaţii, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.
Matthias Fekl a fost numit în funcţia de ministru de Interne, a transmis Palatul Élysée.
Bruno Le Roux i-a transmis demisia preşedintelui Francois Hollande după ce Parchetul Naţional Financiar a declanşat o anchetă privind presupusa angajare ilegală a fiicelor asistente parlamentare, scrie Mediafax.
Bruno Le Roux a fost deputat al Partidului Socialist în perioada 2009-2016.
În pofida acuzaţiilor, Bruno Le Roux şi-a susţinut "onestitatea".
Parchetul financiar a anunţat deschiderea unei anchete preliminare cu privire la angajarea de către Le Roux a celor două fiice ale sale drept colaboratoare parlamentare, pe când erau adolescente, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Potrivit cotidianului Le Monde, care preia o ştire AFP, Matthias Fekl, secretar de stat pentru comerţ exterior, a fost numit ministru de interne în locul lui Bruno Le Roux.
Conform unei emisiuni televizate difuzate luni de TMC, Le Roux, 51 de ani, şi-a angajat de mai multe ori fiicele cu contracte pe durată determinată, pe când erau liicene, apoi studente, suma totală cu care au fost remunerate fiind de 55.000 de euro. La data primelor contracte din cele 24, fetele erau în vârstă de doar 15-16 ani.
Bruno Le Roux a fost deputat de Seine-Saint-Denis din 1997 până la numirea sa în guvern în decembrie 2016, şi lider al grupului socialist din Adunarea Naţională din 2012.
Le Roux a respins orice comparaţie cu candidatul prezidenţial al dreptei, François Fillon, pus sub inculpare pentru presupuse angajări fictive ale soţiei şi doi dintre copiii lor drept asistenţi parlamentari