Rusul Dmitri Itskov și-a propus ca în următoarele trei decenii să aducă aproape de realitate viața unui ”avatar” holografic nemuritor. Afaceristul rus are 35 de ani și a pus bazele fundației ”Inițiativa 2045”, organizație ce colaborează cu o rețea de oameni de știință pentru a putea face posibilă ”nemurirea cibernetică” în următoarele decenii.
Acesta și-a făcut un adevărat scop din a rămâne în viață pe vecie prin încărcarea creierului său pe calculator.
Dmitri Itskov este conștient de faptul că, foarte probabil el nu va mai fi în viață până în 2050 fără o astfel de tehnologie. Prin perfecționarea cartografierii creierului uman și transferul conștiinței într-un calculator, rusul crede ca ar putea ”trăi” mai mult, sub forma unui computer ori, în urma unui transplant, într-un robot umanoid sau, mai mult, ca o hologramă.
Fundația a fost înființată în 2011 și a devenit la scurt timp subiect de documentar pentru BBC, sub numele de The Immortalist.
"În următorii 30 de ani, am de gând să ne asigurăm că putem trăi veşnic. Sunt convins 100 % că anume aşa va fi. Altfel, n-aş fi început...", a declarat Dmitri Itskov.
Fundaţia lui Itskov îşi propune ca în următorii cinci ani să creeze un avatar căruia îi va fi transplantat un creier uman după moartea respectivei persoane. În 2035 va fi creat un avatar cu un creier artificial, care va putea găzdui o persoană, iar către 2045 ei afirmă că vor crea un avatar-hologramă, prevestind astfel o nouă eră pentru omenire.
Este mai mult decât un proiect ambițios iar dezbaterule comunității științifice pun sub semnul întrebării transferul complexității creierului uman într-o mașinărie.
În ciuda acestora, Itskov a pus deja bazele planificării nemuririi digitale și afirmă că el însuși va avea mai multe organisme în diferite forme, care vor trăi pe Pământ și în spațiu în timp ce conștiința lui va fi comună între ele, scrie site-ul descopera.ro.