Un miel modificat GENETIC cu proteină de MEDUZĂ, vândut în alimentare pentru CONSUM

Institutul Național pentru Cercetări Agronomice (INCA) din Franța a reușit să obțină o mielușea modificată genetic cu proteine de meduză. Toamna trecută, animalul a fost sacrificat și a ajuns într-un magazin alimentar, iar scandalul zgâlțâie Hexagonul.

Programul INCA datează din 2009 și se numește „Oaia verde” și a fost elaborat în cadrul institutului de către Unitatea de Experimente Animale (UEA), care face experimente asupra animalelor pentru a descoperi noi terapii pentru oameni, scrie Le Parisien.

În acest context, în 2010 s-a născut Emeraude, o mielușea modificată genetic cu o proteină provenind de la o meduză. Această proteină (green fluorescent protein - GFP), dă o colorație fluorescentă organismului și modifică pielea făcând-o transparentă.

Cotidianul francez scrie că GFP este folosită la studiul grefelor în cadrul insuficiențelor cardiace. Emeraude a născut mai mulți pui purtători de GFP, printre care și Rubis.

Rubis s-a născut în primăvara lui 2014 și a fost trimisă la abator câteva luni mai târziu, în noiembrie, împreună cu alte câteva animale nemodificate genetic.

Carnea sa ar fi fost pusă în vânzare și cumpărată de un particular din zona Parisului. Cine a mâncat-o? Le Parisien nu a descoperit încă.

Cum a ajuns mielușeaua modificată genetic în magazin? Potrivit unei anchete interne a INCA, ar fi vorba de „acte de neglijență” din partea a doi angajați, care au amestecat-o pe Rubis cu animale „normale”, în lotul trimis la abator.

Când cei doi și-au dat seama de dispariția lui Rubis și de greșeala făcută, au hotărât să păstreze tăcerea. Până pe 5 noiembrie 2014, când unul dintre ei a decis să vorbească.

INCA a declarat, prin directorul său, că nu există nici un risc pentru cel (cei) care au consumat carnea bietei mielușele.