Necazurile se țin scai de Clubul CSA Steaua. Coronavirusul a lovit în plin în mai mulți jucători. Ultimul anunț a fost făcut astăzi.
Clubul CSA Steaua a anunţat, miercuri, într-un comunicat publicat pe site-ul său oficial, că alţi 10 fotbalişti din lot au fost depistaţi pozitiv la COVID-19, totalul cazurilor de la gruparea militară ajungând acum la 20.
„Clubul Steaua Bucureşti anunţă că, în urma testelor efectuate înaintea partidei de fotbal cu FC Voluntari 2, din etapa a cincea a Ligii a III-a, au fost depistaţi pozitiv cu COVID-19 încă zece jucători. Toţi fotbaliştii infectaţi au fost izolaţi conform reglementărilor aflate în vigoare şi vor reveni la antrenamente în urma unor alte teste efectuate", se arată pe site-ul citat.
La 2 octombrie, înainte de partida cu Dinamo 2, din etapa a patra a Ligii a III-a, la CSA Steaua fuseseră depistaţi pozitiv cu COVID-19 nouă jucători şi un membru din staff-ul tehnic al echipei.
Evoluția Pandemiei în România
Până astăzi, 7 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 142.570 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 111.564 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.958 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În intervalul 06.10.2020 (10:00) – 07.10.2020 (10:00) au fost raportate 82 de decese (52 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și București.
Dintre acestea, 1 deces au fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 de ani, 2 decese la categoria 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 18 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani.
79 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.303. Dintre acestea, 612 sunt internate la ATI.