Un manelist celebru a povestit că a fost nevoit să renunțe la fotbal pentru a își face o carieră în muzică și că nu regretă că a luat această decizie. El a mai spus că și-a găsit liniștea și menirea în viață.
Luis Gabriel s-a făcut remarcat în România și în străinătate cu melodia „Toate diamentele”. Cu toate astea, el a povestit că avea alt vis în adolescență și că a fost nevoit să renunțe la fotbal pentru a face muzică.
Înainte să devină cunoscut în muzică, manelistul a fost jucător al unei echipe mari de fotbal din străinătate. Luis Gabriel a spus că nu s-a adaptat în lumea sportului și că nu regretă că a renunțat la asta pentru a cânta.
„Nu am suportat să stau acolo foarte mult. Cu toate că acolo a fost trenul meu cel bun către fotbal. N-a fost să fie la modul că nu ma-m simțit eu bine, nu m-am adaptat. (...) Regret doar un singur lucru, probabil acela era trenul meu din Franța, dar îmi place cea ce fac acum.”, a spus Luis Gabriel.
Chiar dacă nu mai joacă fotbal, manelistul a mărturisit că îl apreciază foarte mult pe Adrian Mutu și că a fost idolul lui în tinerețe. Acesta a mai spus că ține cu echipa Dinamo.
„Am jucat la un nivel mai măricel în Franța. Țin cu Dinamo. Adrian Mutu e un om care pe mine m-a impresionat foarte, foarte mult. Fiului lui îi place foarte mult piesa mea și m-a chemat să-i cânt”, a spus Luis Gabriel, potrivit Spynews.
Cine este Luis Gabriel
Luis Gabriel s-a făcut remarcat cu melodia „Toate diamantele”. Acesta a fost ajutat pe plan profesional de Ionuț Cercel, dar și de alți maneliști din țară. El este căsătorit cu Haziran, o altă artistă de manele, cu care are și un băiețel.
„Nu există să aibă vreodată nervi, că se mai întâmplă, mai ales că ea e tânără și să ai atâta grijă și să stai cu atât de multă răbdare cu un copil la vârsta ei, e foarte important ce face, de asta o iubesc din ce în ce mai mult. Nu m-am gândit, dar se descurcă foarte bine și să o ajut când sunt acasă, să îi mai iau treaba din mână, pentru că așa mi se pare normal să îți ajuți soția”, spunea manelistul despre soția sa.
În urmă cu câteva zile, Luis Gabriel a cântat la nunta Ginei Pistol și Smiley.