Un celebru manelist din Ploiești a murit, după ce a fost încătușat de Poliție. Oamenii legii susțin că artistul a consumat droguri

Un celebru manelist din Ploiești a murit, după ce a fost încătușat de Poliție. Oamenii legii susțin că artistul a consumat droguri Sursa foto: Dreamstime.com

Un cunoscut manelist din Ploiești a murit imediat după ce a fost încătușat de Poliție. Artistul a produs un accident rutier și a plecat de la locul faptei. Medicii au explicat care este cauza decesului,

Constantin Paraschiv, cunoscut sub numele de Tony de la Ploiești, a produs un accident rutier în noaptea dintre luni și marți, în jurul orei 1.00, în Ploiești. Ulterior, el a plecat de la fața locului. Polițiștii Inspectoratului municipal de Poliție Ploiești au fost sesizați privind producerea unui accident rutier cu pagube materiale. Manelistul a fost prins la scurt timp de polițiști, dar a murit în timpul ce era încătușat.

„Din cercetări a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 31 de ani în timp ce conducea un autoturism pe strada Alexandru cel Bun ar fi acroșat un alt autoturism care se afla parcat în dreptul unui imobil, ulterior acesta continuându-și deplasarea, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare intrând într-o țeavă de gaze”, au transmis oamenii legii.

Tony de la Ploiești ar fi consumat droguri înainte de a se urca la volan

În comunicatul emis de Inspectoratul de Poliție Județan (IPJ) Prahova se precizează că manelistul ar fi avut un compartament specific persoanelor care au consumat substanțe psihoactive. Ulterior, polițiștii l-au imobilizat și încătușat și l-au condus la o unitate medicală pentru ca manelistului să îi fie recoltate mostre biologice de sânge. Tony de la Ploiești a ajuns la spital și în acel moment a intrat în stop cardio respirator. Medicii au fost nevoiți să declare decesul manelistului. Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova pentru ca doctorii să efectueze necropsia.

IPJ Prahova a transmis că cercetările în acest caz vor fi continuate pentru a stabili cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul rutier. „După ce făcuse accidentul, intrase într-un atac de panică din cauza substanțelor. Când trăgea pe nas, exagerat de mult la un moment dat, o lua razna creierul și începea să reacționeze urât. Poliția și medicii, în loc să îi acorde ajutor, i-au pus cătușele și Tony a făcut și mai rău atac de panică ceea ce a dus la moartea sa”, a spus un apropiat al manelistului pentru Observator Prahovean.

Oamenii legii au transmis că necropsia în cazul manelistului a fost realizată pe parcursul zilei de marți, 23 mai, iar rezultatul a fost că moartea lui Paraschiv a fost neviolentă și a fost cauzată de o insuficiență cardiorespiratorie acută pe fondul unei cardiomiopatii hipertrofice. De asemenea, medicii legiști nu au observat leziuni traumatice care să aibă legătură cu decesul, se mai precizează în comunicatul IPJ Prahova.