Un jurnalist rus a fost ucis şi alţi trei au fost răniţi într-un atac ucrainean cu muniţie cu dispersie

Un jurnalist rus a fost ucis şi alţi trei au fost răniţi într-un atac ucrainean cu muniţie cu dispersie

Un corespondent de război al agenţiei ruse de ştiri pro-Kremlin, RIA Novosti, a fost ucis, iar alţi trei jurnalişti ruşi au fost răniţi sâmbătă într-un bombardament în apropierea liniei de front din regiunea Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, a anunţat Ministerul rus al Apărării.

Ministerul Apărării de la Moscova a precizat că jurnaliştii au fost răniţi în urma unui atac de artilerie ucrainean. Victimele au fost evacuate de pe câmpul de luptă, dar corespondentulRIA Novosti, Rostislav Juravleov, a murit în timp ce era transportat la spital, a precizat ministerul rus.

Restul jurnaliştilor, în stare stabilă

Ceilalţi jurnalişti se află în stare gravă, dar stabilă. "Viaţa nu le este în pericol. Primesc toate îngrijirile medicale necesare", a precizat ministerul.

Redacţia RIA Novisti a confirmat că un jurnalist al său a fost ucis în timp ce făcea un reportaj în satul Piatîhatki, aflat pe linia frontului, şi că unul dintre cameramanii săi a fost, de asemenea, rănit. Ministerul Apărării de la Moscova susţine că Ucraina a folosit muniţii cu dispersie în acest atac, dar nu a furnizat dovezi în acest sens, iar Reuters precizează că nu poate să verifice informaţia în mod independent.

Ar fi riscat cu viaţa ca să critice folosirea armelor cu dispersie de către ucraineni

Presa ucraineană a confirmat moartea lui Juravleov şi rănirea celorlalţi jurnalişti după un atac cu arme cu dispersie, precizând că aceştia au intrat într-o zonă periculoasă pentru realizarea unui reportaj în care să condamne armata ucraineană pentru folosirea muniţiei cu dispersie.

Ucraina a primit bombe cu dispersie de la Statele Unite în această lună, dar s-a angajat să le folosească doar pentru a disloca concentrări de soldaţi inamici.

Astfel de arme conţin zeci de mici bombe care aruncă o ploaie de şrapnel pe o suprafaţă mare şi sunt interzise în multe ţări din cauza pericolului potenţial pe care îl reprezintă pentru civili. Ucraina a declarat în repetate rânduri că utilizarea lor va fi limitată la câmpul de luptă.

Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat că Rusia însăşi a folosit în mod repetat muniţii cu dispersie în timpul războiului.