Un IMIGRANT marocan a MURIT electrocutat, la gardul de la granița greco-macedoneană

Un imigrant a murit electrocutat joi la granița dintre Grecia și Macedonia în cea de-a doua zi de ciocniri între poliție și imigranții blocați de săptămâni de partea greacă a frontierei, relatează Reuters.

Bărbatul, considerat a fi marocan, făcea parte din cele 1.500 de persoane, majoritatea din Pakistan, Iran și Maroc, blocate în apropiere de orașul grec de graniță Idomeni, cerând să treacă în Macedonia, care nu este stat membru al UE, și apoi să ajungă în nordul Europei.

Trupul său ars a fost găsit lângă liniile de cale ferată, a precizat un martor, citat de Reuters. Anterior, poliția macedoneană a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa un protest al unor imigranți care aruncau cu pietre.

Copleșite de sutele de mii de imigranți care au ajuns în Europa în acest an, statele din Balcani au început luna trecută să blocheze trecerea imigranților care nu sunt sirieni, irakieni sau afgani, aceștia fiind considerați refugiați deoarece fug de conflictele din țările lor.

Macedonia a ridicat un gard de metal pentru a împiedica trecerea imigranților.

Sâmbătă au avut loc violențe, după ce un alt bărbat, considerat de asemenea a fi marocan, a fost ars puternic după ce s-a urcat pe un tren și s-a electrocutat.

Sute de imigranți au blocat miercuri seară trecerea frontierei pentru refugiați în semn de protest, strigând: "Dacă nu trecem și noi, nu trece nimeni!".

Decesul de joi este primul apărut la granița terestră dintre Grecia și Macedonia. În schimb, peste 3.000 de persoane s-au înecat în acest an încercând să ajungă în Europa pe mare folosind ambarcațiuni necorespunzătoare și periculoase. Numeroase cadavre nu sunt niciodată recuperate.

Guvernul elen afirmă că încearcă să îi convingă pe imigranții blocați la frontieră în tabere improvizate și pe temperaturi apropiate de îngheț să vină la Atena și să aplice pentru azil în Grecia, spunând că există posibilități de cazare a acestora.