Un francez a fost arestat în Bulgaria, în 1 ianuarie, când încerca să treacă granița cu Turcia. El este suspectat de complicitate cu frații teroriști, autorii atacurilor de la Paris de săptămâna trecută.
Fritz-Joly Joachin (29 de ani) este cetățean francez de origine haitiană. El luase legătura, de mai multe ori, cu unul dintre cei doi frați, Cherif Kouachi, a anunțat procurorul general bulgar, Darina Slavova.
Două mandate de arestare
Aceste contacte au avut loc înainte ca Joachin să părăsească Franța, în 30 decembrie, cu o săptămână înainte de atentatele teroriste. Joachin a fost arestat, inițial, pe baza unui mandat european emis de Franța, în urma plângerii depuse de soția sa care l-a acuzat că l-a răpit pe fiul lor de trei ani. Dar, luni, autoritățile de la Sofia au primit un alt mandat de arestare emis de un tribunal francez . „Acuzațiile sunt de participare la o grupare de crimă organizată, al cărei scop este organizarea de acte teroriste”, a spus Slavova.
Potrivit soției lui Joachin, acesta s-a convertit la Islam în urmă cu 15 ani și a devenit radical acum doi ani. Ea spune că bărbatul plănuia să-l ducă pe fiul lor în Siria, pentru a-l educa într-o comunitate jihadistă. Joachin le-a declarat, însă, anchetatorilor că el călătorea împreună cu prietena și cu fiul lui, în vacanță la Istanbul și a negat că ar fi extremist. „Sunt musulman, dar nu sunt radical sau terorist”, a spus el, potrivit presei bulgare. Copilul a fost trimis înapoi în Franța, la mama sa, iar vineri un tribunal va decide extrădarea bărbatului în țara sa.
Ministrul bulgar de Interne, Veselin Vucikov, a avertizat că cetățenii UE pot trece ușor granița Bulgariei cu Turcia și apoi în Siria, pentru a se alătura Statului Islamic, dacă autoritățile bulgare nu sunt alertate de țările de proveniență ale acelor persoane.
Bulgaria n-a uitat atentatul de la Burgas
În iulie 2012, un autocar cu turiști israelieni a sărit în aer pe aeroportul din Burgas, Bulgaria. Turiștii, sosiți la bordul unui avion charter, urcau în autobuze pentru a fi transportați în stațiunea balneară de la nord de Burgas. În urma atentatului, au murit șapte persoane, cinci israelieni, un bulgar și atentatorul sinucigaș. Autorul atacului cu bombă era un islamist cu cetățenie suedeză, care ar fi intrat în Bulgaria din România, pe la Ruse. Autoritatile bulgare au anunțat, în februarie 2013, că gruparea Hezbollah s-a aflat în spatele atacului terorist. În urma anunțului, atât SUA, cât și Israelul au cerut Europei să acționeze împotriva amenințării mișcării șiite libaneze.
Preşedintele francez Francois Hollande le-a adus un omagiu, ieri, celor trei poliţişti ucişi în atentatele de la Paris, într-o ceremonie solemnă în cursul căreia le-a acordat postum Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincţie franceză. „Clarissa, Franck, Ahmed au murit pentru ca noi să putem trăi liber”, a spus Hollande. „Franţa noastră mare şi frumoasă nu se destramă niciodată, nu cedează niciodată. Ea face faţă, este în picioare”, a mai spus președintele, adăugând, însă, că „ameninţarea este încă aici”, atât din exterior, cât şi din interior.
Cei patru evrei ucişi, vineri, în atacul de la magazinul evreiesc din Paris de către un jihadist, membru al Statului Islamic, au fost înmormântați într-un cimitir din Ierusalim, în prezența a sute de persoane.
Ministrul Ecologiei, Segolene Royal, a declarat, la Ierusalim, că „antisemitismul nu-și are locul în Franța”, iar guvernul francez este hotărât să lupte împotriva tuturor formelor de acte antisemite.