După ce cunoscutul hacker român, Marcel Lazăr, zis Guccifer a declarat pentru postul american NBC că a spart adresa de e-mail a lui Hillary Clinton, mulţi i-au pus spusele la îndoială.
QVerity, companie din Statele Unite specializată în detectarea minciunilor prin folosirea unui model dezvoltat la CIA pare să aibă răspunsul la această întrebare.
CEO al QVerity, Phil Houstom, anunţă că a supus anlizei interviul acordat de Guccifer şi că acesta ar fi spus adevărul cu privire la spargerea conturilor de e-mail, ceea ce nu poate fi determinat în urma analizei video este dacă acele informaţii erau sau nu clasificate şi dacă obţinerea lor ar putea prejudicia, în vreun fel, securitatea Statelor Unite, scrie businessmagazin.ro
"Credem, bazându-ne pe răspunsurile lui Guccifer, că au existat o serie de limitări în ceea ce priveşte accesul pe care acesta l-a putut obţine", notează autorii analizei. "Pe măsură ce subiectul va fi analizat de autorităţi, acestea vor descoperi probabil ce părţi din server au fost compromise de către hackerul român."