Doi activiști de mediu din Marea Britanie s-au lipit, joi, de rama unui tablou Van Gogh, expus la o galerie de artă din Londra. Acțiunea a fost făcută în semn de protest pentru schimbările climatice, ce afectează viitorul planetei.
Cei doi protestatari ecologiști, care fac parte din grupul numit „Just Stop Oil”, și-au lipit degetele de tabloul „Piersici în Floare” a lui Vincent Van Gogh în semn de protest.
Lucrarea în ulei pe pânză a fost pictată în 1889 și face parte dintr-o colecție Van Gogh expusă la Galeria Courtauld din Somerset House din capitala britanică, potrivit AFP.
„Nu vrem să facem asta”, a spus Louis McKechnie, unul dintre cei doi activiști.
„Suntem aici lipiți de acest tablou - acest tablou frumos - pentru că suntem îngroziți pentru viitorul nostru", a adăugat tânărul de 21 de ani, menționând că el și colegul său activist se așteptau să fie arestați.
„Dacă ar fi existat o altă modalitate de a obține schimbarea de care avem nevoie, am fi făcut-o, am încercat orice altceva”, a mai adăugat acesta.
În timpul protestului, McKechnie a acuzat guvernul Marii Britanii că „a promovat peste 40 de noi proiecte pe combustibili fosili”, care au fost „ca și cum am semna mandatele noastre de moarte”.
În urma incidentului petrecut joi la galeria de artă, aceasta a fost închisă pentru tot restul zilei.
McKechnie, unul dintre protestatari, este un fost student la inginerie. El a fost deja arestat de 20 de ori și a petrecut șase săptămâni în închisoare. A devenit cunoscut în luna martie când s-a legat, în timpul unui meci de fotbal dintre Newcastle și Everton, de bara porții.
Gruparea Just Stop Oil
Just Stop Oil este un grup de activiști din Marea Britanie, care luptă împotriva schimbărilor climatice. Scopul principal al grupării este acela de a se asigura că Regatul Unit se angajează să oprească licențele și producția de combustibili fosili.
Gruparea s-a lansat pe 14 februarie 2022.