Un grup de 20 de români a fost salvat de poliţiştii nord-irlandezi. în urma unor operaţiuni efectuate săptămâna trecută şi în cadrul căriea au fost arestaţi şi trei localnici, anunţă Agerpres.
Posibil, românii erau victime ale traficului şi exploatării de fiinţe umane. Aceştia au vârste cuprinse între 20 şi 48 de ani, 14 dintre ei sunt bărbaţi, iar 6 sunt femei. Ei au fost găsiţi în două locaţii din comitatele nord-irlandeze Antrim şi Armagh, au declarat autorităţile.
Localnicii arestaţi i-ar fi obligat pe români să presteze muncă forţată în sectorul producţiei alimentare. Nord-irlandezii sunt cercetaţi acum pentru trafic de fiinţe umane supunerea la muncă forţată şi spălare de bani.
Într-un interviu acordat la începutul acestui an publicaţiei The Guardian, ministrul nord-irlandez al Justiţiei, David Ford, a avertizat că majoritatea celor care devin victime ale traficului cu fiinţe umane ajung să fie exploataţi în sectoare precum agricultura ori restaurantele, unde sunt angajaţi fără forme legale şi pe salarii foarte reduse.