Un fost poliţist din New York şi-a împuşcat mortal fiul, crezând că este un hoţ.
Michael Leach, în vârstă de 59 de ani, şi fiul său, Matthew Leach, de 37 de ani, erau cazaţi la motelul Clark's Beach din Old Forge, New York, unde se aflau în compania unor prieteni dintr-un club de motociclişti. Patronul motelului a povestit poliţiei că tatăl şi fiul, alături de alţi prieteni, au băut în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar dimineaţă aceştia s-au culcat fără a provoca scandal sau alte incidente. Sâmbătă la prânz, Michael Leach a sunat la serviciul de urgenţă 911 şi a declarat că şi-a împuşcat accidental fiul. Primul echipaj sosit la locul incidentului a precizat pentru ABC News că tatăl se afla în stare de şoc şi încerca să-i acorde primul ajutorul fiului.
Băiatul fostului poliţist a fost împuşcat de tatăl său sub umărul drept, cu un pistol Glock. El a precizat că şi-a confundat fiul cu un hoţ şi a tras.
Matthew Leach a fost transportat de urgenţă la spital, unde, însă, a fost constatat decesul.