Un fost ministru al Economiei din landul Brandenburg a fost condamnat, azi, la trei ani de închisoare pentru fraude în valoare de 500.000 de euro.
Wolfgang Fuerniss, membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU, formaţiunea cancelarului Angela Merkel), s-a aflat în funcţie în perioada 1999 - 2002.
După terminarea mandatului, el a întâmpinat probleme financiare şi a început să le solicite cunoscuţilor împrumuturi, sub diverse pretexte.
Împrumuturile pe care Fuerniss le-a primit au totalizat 500.000 euro, scrie DPA, citată de Agerpres.
Şeful completului de judecată din oraşul Heidelberg a declarat că Wolfgang Fuerniss a ştiut la acea vreme că „rambursarea nu va fi niciodată posibilă''.
Procurorii au cerut iniţial o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru Fuerniss.