Un fost lider occidental, bun prieten al lui Vladimir Putin, încearcă imposibilul. Se schimbă soarta războiului din Ucraina?

Un fost lider occidental, bun prieten al lui Vladimir Putin, încearcă imposibilul. Se schimbă soarta războiului din Ucraina?sursa: imago images/Jens Schick

Fost cancelar al Germaniei și apropiat al lui Vladimir Putin, Gerhard Schröder se află la Moscova pentru a media conflictul dintre Germania și Ucraina. El este agreat și de oficialii de la Kiev.

Gerhard Schröder (77 de ani), fost cancelar al Germaniei, se află la Moscova acolo, unde s-a întâlnit, joi, cu președintele rus Vladimir Putin. Este vorba despre un efort de mediere a războiului din Ucraina, după cum au declarat surse pentru politico.eu.

Fostul cancelar al Germaniei a plecat la Moscova pentru a negocia conflictul dintre Ucraina și Rusia

Schröder, care ar urma să se întâlnească cu Putin joi după-amiază târziu, a fost supus unor critici vehem,ente în țara natală și în străinătate, pentru că a refuzat să rupă legăturile sale strânse pe care le are cu Moscova, după invazia lui Putin în Ucraina. Chiar și mai mulți angajați ai biroului său au demisionat săptămâna trecută, după ce fostul cancelar a insistat să își păstreze funcțiile de conducere la giganții energetici Rosneft și Gazprom.

Schröder, un social-democrat, a fost cancelar al Germaniei între 1998 și 2005. De atunci, el s-a bucurat de o carieră profitabilă în afaceri datorită rolurilor sale în domeniul energiei din Rusia.

Vizita lui Schröder la Moscova a urmat discuțiilor de la Istanbul cu un politician ucrainean care este membru al delegației țării pentru tratativele de pace purtate cu Rusia, potrivit unei relatări detaliate a inițiativei furnizate pentru sursa citată.

Trei runde de discuții purtate de cele două părți și care nu au dus la niciun rezultat

„Ucraina a vrut să vadă dacă Schröder ar putea construi o punte de dialog cu Putin”, a declarat una dintre sursele celor de la Politico.

Săptămâna trecută, ambasadorul Ucrainei în Germania, Andrij Melnyk, a sugerat că Schröder ar putea încerca să medieze conflictul de proporții dintre Moscova și Kiev. Oficiali guvernamentali germani au afirmat că nu au fost informați în prealabil despre inițiativa lui Schröder.

De când Rusia și-a lansat invazia la data de 24 februarie, negociatorii ucraineni și ruși au avut trei runde de discuții în Belarus, dar aceste discuții nu au dus la niciun rezultat concret.

Deschiderea părții ucrainene către fostul cancelar al Germaniei a venit vinerea trecută prin intermediul editorului elvețian Ringier, pentru care a lucrat ca și consultant.

Cum a fost contactat Gerhard Schroder

Un politician ucrainean de la Kiev l-a contactat pe directorul general al Ringier, Marc Walder, și i-a cerut să îi transmită lui Schröder un mesaj prin care să îi transmită că guvernul său ar dori să îl folosească ca mediator.

Acesta l-a informat pe Schröder, care a fost de acord și a zburat împreună cu soția sa la Istanbul luni. Întâlnirea a fost organizată cu ajutorul Ministerului de Externe al Turciei.