Un fost consilier al lui Donald Trump, îl descrie pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, drept un „autocrat corupt. Steve Cortes denunță decizia administrației Biden de a acorda ajutor Kievului, în războiul pe care îl poartă împotriva invadatorilor din Rusia, spunând că aceasta nu este o luptă a americanilor. Mai mult, el reia o serie de teme care au circulat în spațiul public, dar care nu au fost verificate sau confirmate, conform cărora ajutoarele oferite de Occident sunt deturnate de corupții Ucrainei.
Consilierul fostului președinte american Donald Trump, un admirator al lui Vladimir Putin, și un susținător al reducerii prezenței Statelor Unite în Europa, spune că războiul din Ucraina nu este al americanilor. El reia tezele promovate de propaganda rusă, spunând că ajutoarele militare oferite de Occident nu fac decât să ducă la o escaladare și la prelungirea acestui război purtat de „oligarhii din Marea Neagră”.
Steve Cortes insistă că administrația Biden ar trebui să facă demersuri pentru dialog, negocieri și dezescaladare, iar dacă cele două părți refuză să se confirme, atunci să-și retragă sprijinul. El susține că Statele Unite nu ar avea nici un interes în această parte a lumii și deci, nu ar trebui să se implice.
„Lupta lor nu implică niciun interes național vital al SUA. Intervenția lui Biden dăunează Americii și înrăutățește situația dificilă a poporului ucrainean, care a devenit pion într-o bătălie a oligarhilor din Marea Neagră. America ar trebui să insiste asupra dialogului, negocierii și dezescaladării. Dacă părțile refuză, atunci este timpul pentru o abordare americană de realism și reținere, pentru că pur și simplu aceasta nu este lupta noastră, iar Zelensky cu siguranță nu este luptătorul nostru”, a scris fostul consilier al lui Donald Trump.
Administrația SUA n-ar mai avea încredere în Zelenski
Steve Cortes mai susține, citând diverși autori din presa americană, că președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu s-ar mai bucura de simpatia guvernului Statelor Unite. În privat, reprezentanții acesteia își exprimă, conform spuselor sale, lipsa de încredere față președintele ucrainean.
Fostul consilier reia tezele care au circulat în ultima perioadă legat de Volodimir Zelenski, vorbind despre pictorialul pe care l-a realizat pentru revista „Vogue”, dar și despre decizia de a-i demite pe șeful serviciului de informații și pe procurorul general.
Zelenski acuzat că cere ajutorul Chinei
Consilierul lui trump reia acuzațiile formulate de CBS, neconfirmate oficial, despre ajutoarele financiare și militare americane depre care susține că ar fi furate de Zelenski. De asemenea, încriminează apelul pe care Zelenski l-a făcut la președintele chinez Xi Jinping pentru a ajuta Ucraina.
„Așadar, poate temându-se că cabala de la Kiev va avea în curând nevoie de un nou tătic de zahăr, Zelenski îl solicită în mod deschis pe cel mai periculos adversar al Statelor Unite, Partidul Comunist Chinez. Cu acest apel patetic, cu pălăria în mână, la politrucul tiranic și abuziv de la Beijing, Zelensky renunță cu fermitate la orice pretenție de a fi un exemplu pentru apărarea drepturilor omului, indiferent de câte steaguri ale Ucrainei împodobesc conturile de social media ale americanilor bogați și cu vederi înalte”, a mai scris Steve Cortes.
Mai mult, afirmă el, cerând ajutor la Beijing, Zelenski apelează la caritatea unei țări care finanțează direct războiul prin achiziții masive de petrol de la Putin. Steve Cortes acuză și statele europene care plătesc Rusiei sume importante de bani pentru gaze naturale în timp ce America trimite mai mult de 54 de miliarde de dolari ca ajutoare pentru Ucraina, într-un editorial publicat de Newsweek.