Un avion de luptă F-16 aparținând forțelor aeriene din Bahrein, care participa la operațiunile coaliției împotriva rebelilor yemeniți houthi - șiiți proiranieni, s-a prăbușit, miercuri, în sudul Arabiei Saudite „din cauza unei probleme tehnice”, în apropierea frontierei cu Yemen. Pilotul a supraviețuit și a fost transportat la spital
Avionul s-a prăbușit într-o zonă muntoasă și nelocuită din Faifa, din regiunea Jazan (sud-vestul Arabiei Saudite), în apropierea frontierei yemenite, și nu s-au înregistrat victime la sol, informează agenția EFE, citată de realitatea.net.Într-o primă instanță, pilotul a fost transportat la un spital din zonă, după care la un altul, aparținând forțelor armate saudite, a transmis agenția oficială saudită SPA, care nu precizează dacă, în momentul accidentului, avionul se îndrepta spre Yemen sau revenea dintr-o misiune. Coaliția militară arabă a intervenit de la sfârșitul lui martie în Yemen efectuând lovituri aeriene, apoi operațiuni terestre împotriva rebelilor houthi și în sprijinul forțelor loiale guvernului yemenit recunoscut pe plan internațional. În afară de Arabia Saudită și de Kuweit, din coaliție fac parte și alte țări, printre care Emiratele Arabe Unite (EAU), Qatar, Egipt și Sudan.