Cine va fi omul care va ajunge pe Lună. NASA și ESA lucrează la o misiune istorică
- Antonia Hendrik
- 15 iunie 2022, 20:18
NASA și Agenția Spațială Europeană au convenit deja că trei astronauți europeni vor zbura cu nava spațială Orion către staţia spațială Gateway care aparține misiunii NASA. Acum se pare că unul dintre acei astronauți va face un pas mare. „Așteptăm cu nerăbdare ca un astronaut ESA să ni se alăture pe suprafața Lunii și să continuăm să construim parteneriatul nostru de lungă durată”, a spus administratorul NASA Bill Nelson, după reuniunea consiliului ESA din Olanda.
Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi NASA şi-au consolidat miercuri cooperarea pentru viitoare misiuni de explorare selenară şi au discutat despre posibilitatea de a trimite un astronaut european pe Lună.
„Aşteptăm cu nerăbdare să ni se alăture pe suprafaţa Lunii un astronaut ESA şi să continuăm să consolidăm un parteneriat strategic de lungă durată”, a declarat Bill Nelson, administratorul agenţiei spaţiale americane, la sfârşitul unei reuniuni a Consiliului ESA organizat în Ţările de Jos, la care a fost invitat de onoare.
Nelson: „NASA mizează pe cooperarea cu ESA pentru a propulsa explorarea Lunii prin programul Artemis”
Cele două agenţii au semnat un memorandum asupra misiunii Lunar Pathfinder, primul satelit de telecomunicaţii amplasat în jurul Lunii, construit de compania britanică SSTL, ale cărei servicii au fost achiziţionate deja de ESA. NASA se angajează să plaseze satelitul pe orbită în schimbul accesului la serviciile acestuia, a detaliat ESA în cadrul unei conferinţe de presă.
Cele două agenţii vor efectua, de asemenea, teste comune asupra posibilităţii utilizării unor sateliţi de navigaţie specifici pe Lună, precum Galileo sau GPS pe Pământ.
ESA (22 de state membre) este implicată în programul american Artemis, ce prevede revenirea astronauţilor pe Lună în jurul anului 2025, dar şi în construcţia unei mini-staţii pe orbita Lunii - Lunar Gateway. Prin parteneriatele încheiate cu diverşi producători, agenţia participă la construcţia de module locuibile şi de comunicaţii.
De la Pământ la Lună și pe Marte – ESA și NASA iau decizii și planifică viitorul
Următorii pași în explorarea și utilizarea spațiului în beneficiul cetățenilor europeni au fost săptămâna aceasta pe ordinea de zi a reuniunii Consiliului ESA de la ESA/ESTEC, Țările de Jos, pe 14 și 15 iunie. Au fost discutate posibilitatea primului astronaut european de a pune piciorul pe Lună.
O plimbare pe suprafața Lunii pentru un european ar putea fi în beneficiul unor noi contribuții ale ESA la Artemis. Contribuțiile europene ar putea include livrarea de mărfuri și infrastructură pe Lună de către European Large Logistic Lander (EL3) care va fi numit Argonaut. Printre altele, aceste proiecte vor fi discutate în cadrul Consiliului de Miniștri al ESA de la Paris, în cursul acestui an
Cele două agenţii au discutat, de asemenea, despre viitorul misiunii ruso-europene ExoMars, suspendată de ESA în urma invadării Ucrainei de către Rusia. Această misiune includea lansarea, la sfârşitul anului 2022, a unui rover către Planeta Roşie cu scopul de a fora în solul marţian în căutarea unor urme de viaţă extraterestră. „NASA caută cea mai bună modalitate posibilă de a-i ajuta pe prietenii noştri europeni de la misiunea ExoMars”, a dat asigurări Bill Nelson.
„Sunt discuţii intense, dar acestea merg în direcţia bună şi sunt încrezător în faptul că vom găsi un parteneriat bun cu NASA în ceea ce priveşte ExoMars”, a comentat Josef Aschbacher, director general al ESA, precizând că deciziile vor fi luate în cadrul unei reuniuni a Consiliului ministerial al agenţiei din toamnă, relatează esa.int.