31 de militari americani și șapte membri ai trupelor militare afgane au murit după ce un elicopter NATO a fost doborât, azi noapte, în centrul Afganistanului, potrivit Reuters. 22 dintre militari făceau parte din unitatea SEALs care a coordonat raidul din luna mai, în urma căruia a fost ucis Osama bin Laden.
UPDATE 3. Surse oficiale din armata americană, citate de CNN, susţin că elicopterul era în misiune de salvare a altor militari aflaţi în luptă cu insurgenţii talibani. UPDATE 2. 22 din cei 31 de militari americani morţi făceau parte din trupele SEALs, transmite CNN citând un înalt oficial american. Sursa citată a mai declarat că cei 22 aparţineau aceeaşi unităţi SEALs care a coordonat raidul din luna mai, soldat cu moartea teroristului Osama bin Laden, dar nu au participat efectiv la operaţiune. UPDATE 1. Doi oficiali americani au declarat, citaţi de CNN, că majoritatea militarilor care au murit în urma prăbuşirii elicopterului NATO făceau parte din trupele SEALs ale Marinei Americane. "E o mare lovitură pentru SEALs, numărul victimelor este foarte mare", a declarat unul dintre oficialii americani. La scurt timp după incident, reprezentanţii talibanilor au revendicat atacul, susţinând că au doborât elicopterul cu o rachetă. Potrivit liderul consiliului provinciei, Mohammad Hazrat Janan, bătrânii din satul Tangi i-ar fi spus că i-au văzut pe insurgenţi trăgând în elicopterul NATO, care se întorcea dintr-o misiune. Reacţii prudente din ambele tabere Cu toate acestea, atât NATO, cât şi oficialii afgani au refuzat să afirme cu certitudine că în spatele tragediei s-ar afla talibanii. "Consider că este important să-i lăsăm pe anchetatori să-şi facă treaba înainte de a trage concluzii pripite. La fel de important este să respectăm şi faptul că trebuie informate familiile victimelor, indiferent cât de mult va dura. Nu sunt doar nişte cifre într-o statistică, ci copii, fraţii sau părinţii cuiva. Trebuie mai întâi să ne asigurăm că le oferim tot sprijinul şi compasiunea noastră celor care acest accident le-a schimbat viaţa pentru totdeauna," a declarat amiralul Mike Mullen. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Afganistan, Zahir Azimi, consideră că e prea devreme pentru a afirma cu certitudine că talibanii sunt autorii atacului şi a cerut declanşarea unei investigaţii. Incident similar acum două săptămâni Într-o declarație de presă, președintele Afganistanului, Hamid Karzai, a confirmat accidentul și a afirmat că elicopterul s-a prăbușit în provincia centrală Maidan Wardak, la vest de capitala Kabul. Președintele Karzai a transmis condoleanțe omologului său american, Barack Obama, precum și familiilor militarilor americani uciși în acest atac. Atacul a fost revendicat de talibani, care susțin că au bombardat elicopterul care transporta trupele americane. Reprezentanții talibanilor susțin că opt insurgenți și-au pierdut viața în schimbul de focuri. Incidentul este unul dintre cele mai violente înregistrate în timpul conflictului din Afganistan. Luna trecută, un alt elicopter NATO a fost doborât de insurgenții din provincia Kunar, situată în estul Afganistanului, însă nu au fost înregistrate victime. Atacul de atunci a fost revendicat de talibani. CITIȚI ȘI:
- Opt civili, morți într-un atac aerian al NATO în Afganistan