Un elev a fost înjunghiat în picior de un coleg de școală chiar în timpul pauzei. Adolescentul a fost trimis de urgență la spital, iar oamenii legii încearcă să afle cum s-a produs incidentul.
Un adolescent a fost înjunghiat în picior de un coleg de școală într-un parc din orașul Brăila. Cei doi elevi erau în pauză, iar victima a ajuns la spital cu răni grave.
Potrivit IPJ Brăila, marți, polițiștii au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că un adolescent a fost înjunghiat în zona piciorului cu un cuțit. Anchetatorii au stabilit că doi colegi de școală, în vârstă de 15 ani, au avut un conflict într-un parc din Brăila.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări se pare că un minor, în vârstă de 15 ani, în timp ce se afla într-un părculeț de copii din zona intersecției străzii Gării cu strada Roșiori, în pauza dintre cursuri, l-ar fi înțepat cu un cuțit, în zona posterioară a piciorului stâng, pe un alt minor în vârstă de 15 ani, din Brăila, ambii fiind colegi în cadrul aceleași instituții de învățământ din municipiu”, a anunțat IPJ Brăila. Agresorul s-a întors la ore ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iar colegul său a ajuns pe mâna medicilor de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, „Sf. Ioan", Galați.
Cum a fost înjunghiat elevul
Oamenii legii au mai declarat: „Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci care au ajuns în scurt timp la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă și au stabilit faptul că, în jurul orei 10,50, în pauza dintre orele de curs, a izbucnit un conflict spontan între doi elevi, de 13, respectiv 14 ani, din clasele a VII-a și a VIII-a, ambii cu domiciliile în comuna Movileni", a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Galați.
Polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică au identificat agresorul în școală. El a ascuns cuțitul în borseta altui elev.
În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Oamenii legii încearcă să afle cum s-a produs incidentul, potrivit Mediafax.
„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe”, anunță Inspectoratul Județean de Poliție Galați.