Unul dintre cei mai importanți cineaști din Serbia a murit, după o lungă perioadă de suferință. Srdan Koljevic, în vârstă de 56 de ani, a fot profesor la Facultatea de Arte Dramatice din Belgrad. Originar din Sarajevo, Bosnia şi Herţegovina, el a realizat, ca regizor sau scenarist, un număr de 15 lungmetraje, două documentare şi mai multe seriale de televiziune.
Regizorul şi scenaristul sârb Srdan Koljevic a murit la vârsta de 56 de ani. Cunoscutul cineast de la Belgrad, din Serbia, s-a stins după o lungă suferință, după cum au anunțat reprezentanții Facultății de Arte Dramatice din Belgrad, în cadrul căreia a activat, potrivit DPA. Moartea a survenit în seara zilei de vineri, 7 iulie.
Srdan Koljevic, care s-a născut la Sarajevo, astăzi în Bosnia şi Herţegovina, a predat, ca profesor, la Facultatea de Arte Dramatice din Belgrad, unde s-a format, la rândul său, ca scenarist.
În cariera sa, departe de a fi ajuns la final, Srdan Koljevic a realizat, atât ca regizor, cât și ca scenarist, un număr de 15 lungmetraje, două documentare şi mai multe seriale de televiziune.
Pentru filmele sale, Koljevic a primit mai multe premii. În anul 2004, el a fost premiat cu trofeul pentru film al landului german Hessa graţie peliculei „The Red Coloured Grey Truck”. Câțiva ani mai târziu, în 2010, cineastul sârb a primit premiul principal la Festivalul de film de la Zurich pentru „The Woman with a Broken Nose”.
Regizorul filmului The Man Who Defended Gavrilo Princip
Unul dintre filmele sale importante, „The Man Who Defended Gavrilo Princip” (2014), realizat de cunoscutul cineast sârb, vorbeşte despre atentatul de la Sarajevo, care a dus la declanșarea Marelui Război. Tradus din engleză, „Omul care l-a apărat pe Gavrilo Princip” filmul se bazează pe povestea adevărată a asasinarii arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei.
De această dată, cineastul a analizat evenimentul din perspectiva unei intense drame judiciare. Asasinarea de către Gavrilo Princip a moştenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar, Franz Ferdinand, şi a soţiei lui, Sophie, pe 28 iunie 1914, este considerat momentul care a dus la izbucnirea Marelui Război (1914 - 1918).
„Prin filmele pe care le-a regizat şi al căror scenariu l-a scris, a lăsat în urma sa o operă care a inspirat generaţii şi le-a adus mai aproape de limbajul lumii noastre”, au mai transmis reprezentanții facultății de artă dramatică în necrologul cineastului sârb.