Un Comunist și un Miliardar de stânga contra lui Donald Trump
- Adrian Pătrușcă
- 21 februarie 2020, 10:55
Devine din ce în ce mai clar că desemnarea candidatului Democrat pentru alegerile prezidențiale se joacă între doi oameni.
O analiză a alegrilor primare Democrate de Guy Milliere pentru Dreuz.
Unul se numește Bernie Sanders. Este un marxist care îl iubește pe Lenin, pe Fidel Castro și alți criminali asemenea. Înregistrări mai vechi îl arată vorbind despre fericirea cubanezilor sub regimul care a ruinat țara.
El promite îngrijire medicală gratuită, universitate gratuită și o creștere amețitoare de impozite.
Dacă va fi ales, va ruina Statele Unite la fel de repede pe cât Hugo Chavez a ruinat Venezuela.
Liderii Partidului Democrat știu asta și încearcă să-i pună piedici. Au reușit în 2016, găsind un mijloc de a o împinge în față pe Hillary Clinton, folosind tot felul de subterfugii.
Fac la fel și anul acesta, și fiascoul de la „caucus”-ul din Iowa se explică astfel: în Iowa a existat un candidat care a obținut cel mai mare număr de voturi, însă un sistem care face ca alegătorii din mediul rural să conteze mai mult decât cei din mediul urban l-a făcut pe Sanders să apară pe poziția a doua.
A câștigat la New Hampshire, unde nu a mai existat nici o modalitate de a fi coborât pe locul doi.
Va câștiga și la Nevada, sâmbătă, și va fi greu să fie coborât pe locul doi, ca în Iowa, deoarece are opt procente în fața următorului contracandidat.
Se bucură de simpatia tinerilor și atrage entuziasmul alegătorilor de stânga cu vârste de 18-25 de ani.
Alegătorii de stânga mai vârstnici sunt mai puțin entuziaști.
După cum se vede, profesorii stângiști care proliferează în licee și universități își fac bine treaba și produc dobitoci care cred că „socialismul științific” este a opta minune a lumii.
Este deopotrivă consternant și îngrijorător, dar asta este situația.
În ceea ce îi privește pe liderii Partidului Democrat care se chinuie să-l facă să piardă pe numitul Bernie Sanders, ei au o misiune imposibilă: dacă reușesc, fanii lui Sanders nu vor vota, sau o vor face în număr mic în alegerile prezidențiale din noiembrie, iar acest lucru va fi excelent pentru Trump.
Dacă liderii Partidului Democrat nu reușesc să-l blocheze pe Sanders, mulți Democrați care au depășit vârsta de dobitoci totali se vor abține, și din nou va fi excelent pentru Trump.
Cum numitul Bernie Sanders este născut evreu, el difuzează în acest moment spoturi în care se descrie ca fiind impregnat de valori evreiești: fără îndoială, valorile sale evreiești îl fac cel mai anti-israelian și cel mai pro-palestinian dintre toți candidații, din care totuși nu lipsesc anti-israelienii.
Tot valorile sale evreiești îl determină să facă campanie cu două islamiste antisemite alese sub egida democrată în Camera Reprezentanților, Ilhan Omar și Rashida Tlaib.